România, egal cu Danemarca la CE Under 17

Naționala de handbal feminin junioare a României a remizat,
marți, cu reprezentativa similară a Suediei, scor 24-24 (11-14), în
primul meci din grupa principală I la Campionatul European under
17, din Cehia.

În grupa preliminară B, România a obținut două victorii, cu
Portugalia (30-29) și cu Cehia (34-28), fiind învinsă de Danemarca
(25-31) și calificându-se în grupa principală I de pe locul secund.
Tricolorele au acumulat primul punct în grupa I, după primul meci.
Al doilea meci din această fază se va disputa miercuri, cu
Rusia.

Primele două clasate din grupa I vor obține calificarea în
semifinale, procedura fiind similară și în cazul grupei principale
II, în care evoluează formațiile provenite din grupele preliminare
C și D.

Semifinalele și meciurile de clasament vor avea loc în vineri,
iar finalele Campionatului European două zile mai târziu.

Primele șapte clasate la CE din Cehia vor obține calificarea la
Campionatul Mondial under 18, din 2012, care va fi găzduit de
Muntenegru.

MEDIAFAX

Publicat: 28 06. 2011, 19:52
Actualizat: 28 06. 2011, 20:07