Naționala pregătită de Florenrtin Pera a temrinat pe locul 11 la Mondiale, prima sub linia echipelor naționale care se puteau califica la cele trei turnee preolimpice.
Camerunul s-a retras în ultimul moment, dar în locul României a ajuns, surprinzător, Marea Britanie. Motivul: un wild-card oferit de IHF pentru că britanicii „fac parte dintr-un program de popularizare a handbalului în această țară”.
Surse din FR de Handbal susțin că multă lume din acest sport s-ar fi așteptat ca Narcisa Lecușanu să facă lobby pentru România ca fiind parte din boardul federației mondiale. Dar criteriul invocat de IHF n-a fost cel sportiv, ci unul în care a prelevat decizia subiectivă a IHF, la care, la vârful ei, fosta noastră handbalistă este doar o rotiță în acest mecanism.
Așadar există doar discuții subterane, nicio poziție publică împotriva fostei jucătoare a echipei naționale, ajunsă acum într-o poziție-cheie la IHF.
Dacă legăm cu faptul că echipa masculină Dinamo n-a primit wildcard în Champions League în acest sezon, decizia fiind luată de EHF, putem trage concluzia că șansele de a obține ceva pentru România sunt aproape nule.
Contraargumentul ar fi că România a primit dreptul de a organiza Euro 2026 la handbal feminin, e adevărat, cu alte 4 țări. Dar, de fapt, nu e un favor pentru că au primit acceptul toate cele care au solicitat organizarea.
Spre deosebire de polo pe apă, unde România a primit wildcard la Paris 2024 dar bazat pe locul în clasament nu pe simpatii ale boardului World Athletics, handbalul se află într-o situație destul de dramatică. Dinamo pierde șansa de a juca în Champions League, iar România de a se bate la feminin pentru un loc la Jocurile Olimpice.
„Prin urmare, și în conformitate cu articolul IV.1.2.3. din Regulamentul Competițiilor IHF, IHF și-a propus să acorde locul unei alte echipe africane, însă toate echipele contactate de IHF împreună cu Confederația Africană de Handbal (CAHB), nu și-au putut confirma participarea, din cauza lipsei de timp pentru pregătiri și călătorii.
Prin urmare, în conformitate cu articolul citat mai sus, „locul deschis va fi acordat ca wild card de către Comitetul Executiv IHF”, se arată în motivarea IHF.
Suedia, Germania, Olanda, Spania, Muntenegru şi Ungaria se numără printre cele 12 echipe care participă la cele trei turnee preolimpice care se dispută între 11 şi 14 aprilie în Ungaria, Spania şi Germania şi care oferă ultimele şase bilete la Jocurile Olimpice 2024 de la Paris.
În turneul din Ungaria au fost repartizate Suedia (locul patru la Campionatul Mondial din 2023), Marea Britanie, Japonia şi echipa gazdă (locul zece la CM 2023).
În Spania vor juca Olanda (locul cinci la CM 2023), Argentina, Cehia (locul opt la CM 2023) şi echipa gazdă (locul nouă la EURO 2022).
Al treilea turneu este prevăzut în Germania cu participarea Muntenegrului (locul şapte la CM 2023), a Sloveniei (locul opt la EURO 2022), a Paraguayului şi a echipei gazdă (locul şase la CM 2023).
Primele două clasate în fiecare turneu preolimpic obţin calificarea la JO 2024, scrie Agerpres. Până acum sunt deja calificate Franţa, echipa gazdă, Danemarca, campioana europeană din 2022, Coreea de Sud, Angola, Brazilia, şi Norvegia, campioana mondială en titre.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER