România, în stare de șoc! Neagu a marcat 13 goluri cu Cehia, dar naționala a fost trimisă acasă. Cronica meciului România – Cehia

  • România a fost eliminată de la Campionatul Mondial, după ce a fost învinsă de Cehia cu 28-27. Naționala este în stare de șoc

România a sosit la Leipzig din postura de câștigătoare de grupă, așa cum a făcut-o și Suedia în ziua precedentă. Isabelle Gullden & co au demonstrat că nu au muncit în zadar săptămâna trecută și au învins Slovenia destul de categoric, scor 33-21. Bella este și una din personalitățile importante de la Mondiale care ne transmite o anumită siguranță: „România va câștiga, Cehia obosește destul de repede”. Pe aceeași idee merge și Linnea Torstensson, fostul apărător de fier al CSM București, prezentă în Germania în postura de … jurnalist TV. Frații Muller, foști pe banca tehnică ai echipei Rulmentul, dau la rândul lor un verdict cât se poate de clar în favoarea României cu câteva minute înainte de start.

În suflet există o oarecare liniște, transmisă și de ceea ce a realizat echipa până în prezent la Campionatul Mondial. Emoțiile, tensiunea sunt însă prezente, până la urmă este un joc decisiv, totul se joacă în 60 de minute: câștigi, visezi la medalii, pierzi, îți faci bagajele.

Liniștea de 2 zile de la Leipzig este „spartă” de sunetul tobelor românești. Până la câștigarea unei medalii, tricolorele mai au de învins trei adversari, primul este Cehia. În afara terenului, suporterii români au câștigat încă de la Trier o medalie. Tribuna românească este viu colorată în culorile naționale, are efervescență și încearcă să transmită energie și echipei.

Tricolorele știu că au o șansă foarte bună la acest Campionat Mondial și sunt decise să o frunctifice. Cristina Neagu este liderul de echipă și de la ea vine și semnalul de luptă! Înscrie gol după gol în primele minute și trage echipa după ea. „Ghiulele” celei mai bune handbaliste din lume ating 100 de km/h, crainicul sălii este în extaz, la fel și noi, susținătorii României. Prima reprezentativă preia inițiativa, dar se desprinde la 2 goluri abia în minutul 17, 10-8. După prima intervenție a portarului Yulia Dumanska.

Procentaj excelent pentru Cristina Neagu

Cristina Neagu continuă să strălucească în Arena Leipzig, iar în minutul 19 are deja 7 goluri, 2 pase decisive și o intercepție. Cehia începe să obosească, iar greșelile apar în special în atac. România le sepculează la maximum și se desprinde dintr-un „foc” la 14-9, minutul 23, după o nouă reușită marca Neagu. Căpitanul naționalei este luat om la om, Ambros Martin mai face și câteva modificări pentru a asigura echipei prospețime, inevitabil apar și câteva momente de deconectare. Cehia reduce diferența până la 3 goluri la pauză, 17-14. România a făcut însă o primă repriză bună, în condițiile în care a evoluat 10 minute în inferioritate. De fapt, tocmai în aceste momente România a strâns bine rândurile și a ieșit cu scorul de 5-2.

După pauză, România intră poate mai relaxată. Pintea ratează două mingi din situație de unu la unu, în timp ce Geiger și Dragut văd alte eliminări de 2 minute. Cristina Neagu ajunge la cota 10 goluri, dar Cehia prinde aripi pe fondul problemelor apărute în jocul naționalei și egalează neașteptat la 20-20 în minutul 41. 

Ambros Martin intrevine cu un time-out într-o situație de prepasiv, dar decizia lui are darul de a „scutura” puțin echipa. Neagu expediază o altă aruncare imparabilă, Crina Pintea revine în atac și asigură din nou un pus de forță atacului. Contăm din nou și pe semicercul advers, iar România ia din nou viteză: 23-20, min. 45, în ciuda eliminării cu numărul 8 care vine în tabăra tricoloră.

Calvarul din actul secund

Jocul din partea secundă nu ne mai oferă însă aceeași siguranță din primele 30 de minute. Mâinile încep să tremure și în tabăra tricoloră, care alternează reușitele cu mopmentele mai puțin lucide. Cristina Neagu are însă în continuare sânge rece, scoate ekliminare de 2 minute, oferă apoi pasă decisivă pivotului, dar aruncarea de la 7 metri obținută de Crina este ratată de Aneta Udriștioiu. Cristina ratase și ea, mai devreme, în minutul 37.

Cehia își arată însâ limitele și trage tot mai telefonat spre poarta Yuliei Dumanska, astfel că nu poate reduce diferența. Cristina Neagu revine la 7 metri și marchează pentru 25-22, dar Ambros Martin nu pare mulțumit cum merge jocul naționalei și intervine din nou cu un time-out în minutul 54, la scorul 25-23. Destul de devreme, dar sigur are ceva important de spus și probabil încearcă să „rupă jocul” chiar din acest moment.

Ultimele minute de joc prinde România cu prima echipă în teren, dar atacul devine destul de poticnit. Cehia reduce din handicap și prinde parcă viață. În minutul 56, se restabiliește egalitatea, 25-25, iar adversara are chiar șansa de a prelua conducerea. Se remarcă Yulia Dumanska, însă nu și Valentina Ardean care trage în portar în minutul 58. dintr-un unghi închis.

În minutul 59 suntem în stare de șoc, Jerabkova înscrie pentru 26-25, mingea este repusă rapid în atac, Geiger egalează, dar și Cehia răspunde la fel. Scoate 7 metri și eliminare, a 10-a a României. Cehia marchează pentru 27-26. Finalul este teribil, România încearcă cu disperare să ajungă în fața porții, salvarea vine de la Buceschi – scoate 7 metri, și Cristina Neagu, care trage ireproșabil: 27-27 cu 11 secunde înainde de final. Cehia ia time-out și atacă 7 contra 5. Golul extremei Hrbkova vine ca un pumnal în ultimele 2 secunde. Cehia învinge cu 28-27 și trimite România acasă.

România – Cehia 27-28 (17-14)

Dedu, Dumanska – portari; Udriștioiu 2, Szucs, Geiger 4, Buceschi 3, Neagu 13, Laslo, A.M. Popa, Ardean Elisei 1, Florianu, Pintea 2, Berbece, Tomescu, Tătar, Dragut 2. Antrenor: Ambrosio Martin

Satrapova, Muellnerova, Kudlackova – portari; Galuskova, Rysankova 5, Salcakova, Manakova 1, Kordovska, Hrbkova 3, Luzumova 6, Adamkova, Marcikova, Setelikova, Zachova 1, Jerabkova 7, Mala 5. Antrenor: Jan Basny

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Publicat: 11 12. 2017, 20:02
Actualizat: 12 12. 2017, 03:30