Federația Europeană de Handbal (EHF) a anunțat, miercuri, procedura de tragere la sorți a grupelor din preliminariile CE din 2014, naționala feminină a României aflându-se în urna a doua valorică.
Tragerea la sorți a grupelor din preliminariile CE din 2014 va avea loc în 26 mai, la Veszprem Arena, în Ungaria, la start fiind 26 de echipe naționale.
Potrivit EHF componența urnelor valorice este următoarea:
Urna 1: Norvegia, Danemarca, Muntenegru, Franța, Suedia, Rusia, Spania
Urna 2: România, Serbia, Germania, Islanda, Olanda, Ucraina, Cehia
Urna 3: Macedonia, Turcia, Slovenia, Polonia, Austria, Belarus, Slovacia
Urna 4: Elveția, Portugalia, Italia, Lituania, Finlanda.
Cele 26 de echipe vor forma cinci grupe de câte patru echipe și două grupe de câte trei echipe, din care primele două clasate se vor califica la turneul final.
Meciurile din grupele preliminare se vor juca în sistem tur-retur, fiecare cu fiecare, astfel: etapele 1-2 (23-27 octombrie 2013), etapele 3-4 (26-30 martie 2014) și etapele 5-6 (11-15 iunie 2014).
La turneul final, programat între 7-21 decembrie 2014, sunt calificate direct echipele națiunilor organizatoare, adică Ungaria și Croația. Orașele-gazdă ale partidelor de la turneul final sunt Budapesta, Debrecen și Gyor (în Ungaria), respectiv Zagreb, Varadzin și Porec (Croația).
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER