Naționala de handbal feminin a României a ratat, miercuri, calificarea în semifinalele Cupei Mondiale, după ce a fost învinsă a doua oară, la competiția de la Aarhus, scor 31-29 (14-12), în fața Germaniei.
România a început în forță partida cu Germania, conducând cu 4-1 (min. 6) și 7-5 (min. 15), dar la fel ca în prima zi a Cupei Mondiale, spre pauză a scăzut ritmul, ratările făcându-și loc din ce în ce mai des (8-10, min. 21). „Treziți-vă, terminați cu greșelile astea neforțate”, a spus antrenorul Radu Voina, obligat să ceară time-out, după câteva minute fără gol. Jocul a continuat cu Germania la conducere(11-8, min. 24), tricolorele reușind egalarea abia în minutul 29, 12-12. La pauză: 14-12, România primind încă două goluri în ultimul minut.
Jocul României nu a fost mai strălucit nici în repriza secundă. Câteva momente bune ale handbalistelor antrenate de Radu Voina nu au fost suficiente, pentru a întoarce soarta partidei. Germania a condus în permanență, cu 2-3 goluri, iar cu 10 minute înainte de final, avea 25-21 și părea să fi tranșat confruntarea. Scor final 31-29, iar România bifează a doua înfrângere, dar și ratarea calificării în semifinale.
Marcatoare: România – Chirilă 8 goluri, Ardean-Elisei 6, Amariei 4, Nechita 4, Farcău 3, Manea 1, Fiera 1, Geiger 1, Brădeanu 1.
Germania – Steinbach 6 goluri, Wohlbold 6, Mietzner 5, Richter 4, Langkeit 4, Klein 2, Jurack 1, Althaus 1, Bulau 1, Schulze 1.
În meciul de debut din grupa A, tricolorele au cedat, marți, în fața Franței, scor 25-30 (9-12). Celelalte rezultate din prima zi au fost Spania-Suedia 19-24 și Danemarca-Rusia 28-31 (grupa B), respectiv Norvegia-Germania 25-13 (grupa A). Miercuri mai sunt programate partidele dintre Rusia-Suedia, Franța-Norvegia, Danemarca-Spania, iar joi se vor juca meciurile Franța-Germania, Spania-Rusia, Norvegia-România (ora 19.00), Danemarca-Suedia.
Semifinalele vor avea loc în 24 septembrie, între primele două clasate din fiecare grupă (la orele 15.15 și 17.15), iar a doua zi se vor disputa finala pentru medaliile de bronz (ora 16.30) și cele de aur și argint (18.30).
Câștigătoarea competiției va fi recompensată cu 25.000 de euro, finalista cu 15.000 de euro, iar ocupanta locului trei, cu 5.000 de euro.
Ediția din 2010 a fost câștigată pentru a doua oară, consecutiv, de echipa României, care a învins în finală Norvegia, cu 24-23.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER