România, învinsă clar de Ungaria în finala Trofeului Carpați. Ambros Martin mai are multe lucruri de pus la punct până la startul Campionatului European. Mulțumim, Mica Brădeanu!
- România a pierdut în fața Ungariei cu 29-24 (14-12), partida disputată în finala Trofeului Carpați. Acesta a fost și ultimul test pentru tricolore înaintea participării la Campionatul European. Cu această ocazie a avut loc și retragerea oficială a Aureliei Brădeanu de la prima reprezentativă.
Începutul și sfârșitul partidei i-au aparținut Aureliei Brădeanu. Legenda vie a jucat ultimul meci sub tricoul echipei naționale, pe care l-a slujit timp de 17 ani. Ambros Martin a început, de altfel, primul atac cu jucătoarea echipei CSM București în atac, ea reușind să și marcheze primul gol al partidei. După primul minut însă, selecționerul a făcut schimbarea Brădeanu – Buceschi, iar echipa a arătat aproape de formula ideală pentru Euro. Bineînțeles, minus Cristina Neagu, Paula Ungureanu, Gabriela Perianu și chiar Ana Maria Iuganu, care au rămas pe margine la acest meci. Astfel, formula de atac a fost Dedu – Florica, Zamfir, Buceschi, Geiger, M. Neagu, Manea. Doar Chiper poate ar fi putut să mai râvnească la un loc de titulară în extrema dreaptă. În apărare, Melinda Geiger a făcut mereu schimbare cu Gabriella Szucs.
Primele 20 minute ale partidei au aparținut României, în special datorită celor două handbaliste care au strălucit în fața Ungariei, Denisa Dedu și Melinda Geiger. Prima și-a câștigat clar un loc la Campionatul European prin paradele avute, în timp ce Melinda Geiger a suplinit absența liderului din linia de 9 metri – Cristina Neagu – reușind să facă diferența în atac. România a reușit astfel să se desprindă la 3 goluri, 8-5 și 9-6 (min. 18). Pentru că avea de urmărit mai multe fete la lucru, Ambros Martin a început să facă modificări, iar Ungaria a speculat imediat momentele, iar în minutul 25 a preluat conducerea, 11-10. Pe care nu a mai cedat-o până la final.
România a pierdut puțin ritmul, în timp ce Ungaria l-a accelerat și a continuat să înscrie gol după gol. Cu o circulație foarte bună a mingii, adversara a desfăcut în dese rânduri blocul defensiv al tricolorelor și s-a desprins până la șase goluri în minutul 42, scor 21-15. Apărarea nu a reușit să le blocheze pe Gorbicz și mai ales Klivinyi, în ciuda insistențelor selecționerului de a avea contact cu adversarul. La fiecare time-out, Ambros Martin a insistat pe spirit de luptă, pe determinare, dar România nu a putut practic mai mult în această partidă cu Ungaria, părând mai degrabă obosită. În orice caz, a avut parcă o viteză de deplasare ceva mai scăzută. În cele din urmă, Gorbicz & Co s-au impus cu 29-24 și au primit doza de moral de care aveau nevoie înaintea turneului final. În schimb, Ambros Martin a plecat către vestiare cu multe semne de întrebare.
- „Îmi pare rău pentru cum am jucat azi. Ungaria a meritat victoria, a jucat mai bine și mai tare. Noi doar atât a, putut în momentul de față, trebuie să privim însă spre viitor. Cele 16 jucătoare care vor merge la Campionatul European nu sunt încă decise, vom aștepta până în ultimul moment„, a declarat Ambros Martin la TVR2 imediat după terminarea jocului.
Gustul amar al înfrângerii a mai fost domolit la final de festivitatea plină de emoții în care s-a produs practic și retragerea Aureliei Brădeanu. „Sunt complețită de emoții și nu prea îmi găsesc cuvintele acum, cu toate că aș avea multe de spus. Sunt fericită că am trăit 17 ani la echipa națională, sunt mândră cu tot ce am trăit în această perioadă. Voi merge mai departe și voi sluji în continuare handbalul românesc. Vă mulțumesc din suflet”, s-a adresa handbalista, vizibil emoționată, publicului spectator de la Cluj. Și noi îți mulțumim Mica Brădeanu pentru tot ce ai făcut pentru România.
- După ce a văzut multe jucătoare la lucru la Trofeul Carpați, Ambros Martin va decide în următoarea perioadă cele 18 handbaliste care vor face deplasarea la turneul final
- Campionatul European de handbal feminin se va desfășura în perioada 4-18 decembrie, în Suedia. România este într-o grupă cu Norvegia, Rusia și Croația. Primul meci este pe 5 decembrie, la Helsingborg, cu Norvegia
România – Ungaria 24-29 (12-14)
Dedu, Voicu – portari; Chiricuță, Szucs, Geiger 5, Pintea, Buceschi 5, Brădeanu 1, Florica 2, Laslo, Udriștoiu 1, L. Popa, Manea, M. Neagu 1, Zamfir 5, Zamfirescu 1, Chintoan 1, Chiper 2
Kiss, Jarunik, Szikora – portari; Bodi 2, Lukacs 3, Hornyak, A. Kovacs 1, Gorbicz 9, Kovacsics, Szucsanszki, Dombi, Kisfaludy, Meszaros, Klivinyi 10, Szekeres, Triscsuk, Erdosi 3, Schatzl 1
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?