România – Muntenegru, scor 25-25, în competiția de handbal de la Universiada din Gwangju

Naționala de handbal feminin a României a remizat, marți, cu reprezentativa Muntenegrului, scor 25-25 (14-13), în al doilea meci din grupa A, la Universiada de la Gwangju.

Marcatoarele tricolore au fost Zamfirescu 10 goluri, Cîrjan 4, Șelaru 4, Gavrilă 2, Florica 2, Trăilă 2, Popa 1 gol.

În alte meciuri de marți: Serbia-Coreea de Sud 25-30, Ucraina-Japonia 31-23.

În primul meci din cadrul Universiadei, tricolorele au fost învinse de Serbia, cu scorul de 27-25 (12-12).

Echipa României va juca, joi, cu Japonia, vineri, cu Ucraina, iar sâmbătă, cu Coreea de Sud, pentru ca în 13 iulie să aibă loc meciurile de clasament final și cele pentru medalii.

Delegația tricoloră de la Gwangju mai include sportivi care concurează la atletism, judo, tenis de masă, tir sportiv și Taekwon-Do WTF.

La Universiada de vară de la Gwangju, care se va încheia în 14 iulie, participă peste 20.000 de sportivi din 170 de țări, în 21 de discipline.

Mediafax

Publicat: 07 07. 2015, 10:56
Actualizat: 07 07. 2015, 11:30