România – Norvegia 24-29. Tricolorele sunt în dificultate înaintea meciului cu Muntenegru. Ce scor lasă campioana en-titre a Europei în afara Jocurilor Olimpice

Redactor:
Marius Hutu
România – Norvegia 24-29. Tricolorele sunt în dificultate înaintea meciului cu Muntenegru. Ce scor lasă campioana en-titre a Europei în afara Jocurilor Olimpice
Cristina Georgiana Neagu in meciul de handbal feminin dintre Romania si Norvegia din cadrul Campionatului European 2020, disputat in Sydbank Arena din Kolding-Danemarca, luni, 7 decembrie 2020. © FOTO:Sorin Pana/Sport Pictures
  • Publicat:
  • Actualizat:

România a cedat cu Norvegia cu 29-24, în primul său meci din cadrul turneului preolimpic de la Podgorica. 

Vineri, în prima zi, Norvegia a suferit o înfrângere neașteptată în fața Muntenegrului, cu 28-23.

România va juca duminică, de la ora 17:00, cu Muntenegru și are nevoie de un succes la cel puțin 5 goluri pentru a se califica la Jocurile Olimpice.

Pentru ca România și Muntenegru să se califice împreună, tricolorele trebuie să învingă mâine cu 30-25, 31-26 și așa mai departe. Dar diferența să fie de 5 goluri.

Cele două probleme ale jocului România – Norvegia

România a pus în fața Norvegiei foarte mult suflet, dar nu a fost suficient pentru a obține calificarea la Jocurile Olimpice chiar după acest meci. Tricolorele au pierdut la o diferență de 5 goluri. Se putea și mai rău, având în vedere că nordicele au avut 7 goluri avans pe parcursul reprizei a doua. De asemenea, au avut ultimul atac și au fost în teren 7vs6 în încercarea de a obține diferența de 6 goluri, care le-ar fi calificat. Se putea însă și mai bine pentru tricolore.

La rece, diferența de 5 goluri din teren nu a reflectat poate chiar tot ce s-a întâmplat în teren. Senzația a fost că Norvegia a fost protejată și de arbitraj. Iritarea tricolorelor a fost evidentă în timpul jocului, chiar Cristina Neagu fiind auzită pe parcurs: „Nouă nu ne dă nimic!”. Parcă nu a fost aceeași măsură a deciziilor luate, iar asta se vede și din statistică: 0-4 la eliminări, 5-10 la aruncări de la 7 metri. Asta a fost o problemă a jocului România – Norvegia.

A doua problemă a fost a primei reprezentative. Și la acest joc, România a fost dependentă total de Cristina Neagu. Norvegia a știut că ea este principalul pericol. Știe de fapt toată lumea, astfel că nordicele au încercat să o anihileze. Chiar și cu marcaj strâns în multe momente, Neagu a ieșit în evidență. La final, ea a terminat cu 11 goluri și 8 pase decisive. Adică a contribuit aproape la 80% din goluri. Când Neagu nu a fost lăsată să joace, naționala a pierdut mingi importante, iar Norvegia a încercat să le fructifice prin acțiuni rapide. Selecționata lui Hergeirsson nu a fost nici cu această ocazie la nivelul de la Euro 2020, dar a încercat să profite de erorile României; adică de 8 ratări de pe 6 metri (43%) și de 10 greșeli neforțate.

România a pierdut poate la o diferență de 5 goluri cu Norvegia. De aceeași diferență are acum nevoie cu Muntenegru pentru a se califica la Jocurile Olimpice.

România – Norvegia, LIVE TEXT, pe prosport.ro

Statistica României (sursa ihf.info)

Norvegia învinge România cu 29-24. Misiunea tricolorelor de a ajunge la Jocurile Olimpice a devenit extrem de delicată.

24-29. Eliza Buceschi a înscris cu 17 secunde înainte de final. Time-out Norvegia.

23-29. Norvegia revine la 6 goluri avans la intrarea în ultimul minut. Time-out Adrian Vasile.

22-27. Eliza Buceschi pune o boltă, dar nu o păcălește pe Katrine Lunde. În loc de 3 goluri se fac din nou 5 goluri diferență. Skogrand a marcat din nou de la 7 metri. Norvegia a avut 11 aruncări de la 7 metri

22-26 Gabriela Perianu marchează un gol foarte important. Denisa Dedu apără o minge grea.

21-26 Cu 5 minute înainte de final, Cristina Neagu a înscris de la 7 metri.

20-25 Sonia Seraficeanu înscrie un gol de moral în minutul 53.

19-24 Cristina Neagu a fructificat un 7 metri în minutul 51. România trebuie să se autodepășească în ultima parte a jocului.

18-23. În inferioritate, România a dat două goluri. Cristina Neagu a înscris cu șansă, tricolorele au nevoie și de așa ceva în acest moment.

16-23 Norvegia este calificată la acest scor. Crina Pintea este eliminată 2 minute.

16-21. Ana Maria Iuganu și Crina Pintea au înscris goluri importante.

Nordicele au luat avans de 7 goluri

13-20 Bratsett-Dale duce scorul la 7 goluri diferență în minutul 43.

După ce Sonia Seraficeanu a ratat din poziție bună, Yuliya Dumanska ține România în joc cu o paradă la Malin Aune

13-19 Probleme tot mai mari pentru România. Cristina Neagu a fost eliminată 2 minute. Norvegia se desprinde la 6 goluri după un alt gol de la 7 metri realizat de Stine Skogrand. Arbitrajul irită tabăra României.

Adrian Vasile a luat time-out în minutul 41, la scorul de 13-18. Atacul este destul de previzibil, în condițiile în care Norvegia nu o lasă pe Cristina Neagu să joace deloc.

13-17. Mingea ajunge în fine la Crina Pintea, care înscrie și reduce din diferență.

12-17. Campioana europeană ia un avans periculos pentru România

12-16. Norvegia se apără foarte bine la Cristina Neagu și Crina Pintea. Atacul e în suferință. Henny Reistad duce Norvegia la 4 goluri în față.

12-15. România comite o eroare în atac prin Crina Pintea. Norvegia a sancționat pe faza a doua.

12-14. Cristina Neagu sparge gheața pentru România în partea secundă, în minutul 34.

Yuliya Dumanska intră între buturi și apără o minge importantă la Malin Aune.

11-14. Laura Moisă a ratat de pe semicerc din zona centrală. A tras în Katrine Lunde. Norvegia a plecat rapid în atac și a luat din nou un avans de 3 goluri.


România, handicap de 2 goluri la pauză

Cristina Neagu este principala marcatoare a echipei, cu 5 goluri.

Norvegia conduce la pauză cu 13-11. Tricolorele nu au jucat rău, dar au întâmpinat probleme în zona centrală a apărării. Nordicele au obținut 7 aruncări de la 7 metri și au fructificat 6 dintre ele. Și în atac, eficiența este în prezent la sub 50%.

11-13. Stine Oftedal a făcut slalom în apărarea tricoloră, a scos 2 minute eliminare la Cristina Florica și 7 metri, transformat de Stine Skogrand.

11-12. Laura Moisă își ia revanșa după o ratare ceva mai devreme și strânge din nou rezultatul

Denisa Dedu și Katrine Lunde au parade excepționale la extremele dreapta.

10-12. Cristina Neagu reduce din diferență după ce s-a înălțat peste apărarea adversă.

România – Norvegia 9-12 în minutul 24

9-12. Primul moment delicat pentru România. Marit Jacobsen aduce Norvegia la 3 goluri diferență. Adrian Vasile a solicitat time-out

9-11. Norvegia profită de superioritate și se desprinde tot din aruncare de la 7 metri.

9-10. Norvegia forțează în zona centrală și obține a patra aruncare de la 7 metri. Stine Skogrand înscrie. Gabriela Perianu a fost eliminată 2 minute.

9-9. Cristina Neagu înscrie cu sete din aruncare de la 7 metri. S-au jucat deja 21 de minute.

7-8. Cristina Florica a comis un fault în atac. Norvegia a plecat în atac, a obținut un 7 metri și a revenit la conducere în minutul 18.

7-6. Cristina Neagu este ținută cât mai departe de poarta Norvegiei. Dar când prinde ocazia să tragă la poartă, este necruțătoare pentru nordice.

5-4. Eliza Buceschi a readus România în avantaj în minutul 13. A găsit un spațiu în apărarea adversă și nu a ratat șansa de a înscrie.

Denisa Dedu a avut două intervenții consecutive la 4-4, una dintr-o aruncare de la 7 metri.

3-4. Camilla Herrem a făcut o intercepție, a plecat pe contraatac și a adus Norvegia în avantaj

3-3. Norvegia a restabilit egalitatea prin Malin Aune în minutul 7.

3-1 Cristina Neagu a transformat o aruncare de la 7 metri în minutul 6, obținută de Eliza Buceschi.

Start perfect de meci pentru România

2-0. Crina Pintea a dublat avantajul tricolorelor. Început perfect de meci pentru România.

1-0. Crina Pintea a înscris din pasa Cristinei Neagu.

Jocul a început cu Norvegia în atac. Crina Pintea și Gabriela Perianu sunt în zona centrală a apărării. Denisa Dedu este în poartă.

Christiansen Karina și Hesseldal Hansen Line din Danemarca arbitrează partida tricolorelor.

Ungaria s-a calificat la Jocurile Olimpice în această seară, după victoria împotriva Serbiei cu 31-23.

romania - norvegia
Denisa Dedu s-a calificat de curând cu CSM București în sferturile de finală ale Ligii Campionilor

Denisa Dedu este jucătoarea din naționala României cu cele mai multe meciuri la turneele finale în ultimul ciclu olimpic 2016-2020: 34 de jocuri.

Meciurile României de la Podgorica se văd la Prima TV.

La Jocurile Olimpice de la Rio 2016, România s-a calificat la braț cu Muntenegru dintr-un turneu preolimpic în care au înfruntat o altă reprezentativă nordică, Danemarca.

Prezent la Podgorica, fotoreporterul Sorin Pană a surprins momentul în care tricolorele au ieșit la încălzire.


Cele două reprezentative s-au întâlnit constant în ultimii ani. În acest ciclu olimpic au fost adversare de 4 ori, rezultatele fiind următoarele:

Norvegia – România 23-21 (Euro 2016)

Norvegia – România 23-31 (Euro 2018)

Norvegia – România 31-27 (meci amical 2019)

România – Norvegia 20-28 (Euro 2020)

romania - norvegia
România a ținut pasul cu Norvegia la Euro 2020 aproximativ 45 de minute © FOTO: Sorin Pană/Sport Pictures

Ambele naționale au jucat la ultima ediția a Jocurilor Olimpice unde, de asemenea, au fost adversare. La Rio 2016, reprezentativa nordică a câștigat cu 28-27. România nu a trecut de grupe, în timp ce adversara a obținut medalia de bronz.

Echipa României pentru partida cu Norvegia:

  • Portari: Denisa Dedu, Yuliya Dumanska
  • Extreme stânga: Ana Maria Iuganu, Cristina Florica
  • Interi stânga: Cristina Neagu, Anca Polocoșer, Gabriela Perianu
  • Centri: Eliza Buceschi, Cristina Laslo, Laura Pristăvița
  • Inter dreapta: Laura Popa
  • Extreme dreapta: Sonia Seraficeanu, Laura Moisă
  • Pivoți: Lorena Ostase, Crina Pintea, Raluca Băcăoanu

Cum au prefațat selecționerii celor două echipe această confruntare

Adrian Vasile:Nu cred că meciul cu Norvegia este câștigat sau pierdut dinainte, chiar dacă adversara este văzută ca favorită și noi cu șansa a doua. Nu cred în așa ceva. România a bătut Norvegia în 2018 la o diferență foarte mare de goluri. Cumva înainte de acel meci, lumea nu spunea că Norvegia o să câștige cu siguranță? Nu cred în lucrurile acestea la un astfel de turneu. Trebuie să fii maxim pregătit, maxim concentrat, să cultivi inclusiv identitatea unei echipe. Fiecare meci trebuie abordat la victorie”.

Thorir Hergeirsson:România are câteva jucătoare cheie, printre cele mai bune din Europa, pe Cristina Neagu și Crina Pintea printre altele. România are o echipă puternică, cu destule sportive, dar și antrenorul de la CSM București, ceea ce îi conferă o unitate de grup. Un adversar foarte puternic. Am avut multe lupte bune cu ei de-a lungul anilor”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Dramatic! E gata să spună „adio” fotbalului, după nu mai puțin de 17 accidentări
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
"Asta este o minciună". Zvonul despre Marius Şumudică a intrigat-o pe Diana Şucu
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Cum arată astăzi cea mai veche asistentă tv! Abia dacă o mai recunoști. Pe vremuri făcea furori în ipostaze incendiare!
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
Suma COLOSALĂ plătită de Ștefan Bănică și Andreea Marin pentru facultatea fiicei lor. Violeta va studia la...
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai aveau jumătate de oră din tură
ANIMAŢIE. Filmul teribilului accident din Borşa, în care trei poliţişti au fost răniţi grav de un şofer vitezoman. Agenţii mai…
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Premieră astronomică în România de Crăciun! Ce au descoperit gălățenii?
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
Iubita fiului miliardarului Ion Țiriac, imagini de senzație de Crăciun. Mesajul transmis fanilor de Sorana Cîrstea
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Elena Udrea e distrusă. Anunț din spatele gratiilor
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Știrea momentului în Ajun de Crăciun
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Fostul fotbalist Robinho va petrece Crăciunul în închisoare
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Un șofer lent circulă pe banda 2. E legal să-l depășești prin dreapta, pe banda 1?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×