Nu mai puțin de 8 echipe joacă la sfârșitul acestei săptămâni în cupele europene la handbal, patru la masculin și patru la feminin. Din acest punct de vedere este și cel mai aglomerat weekend al anului pentru handbalul românesc la nivel internațional.
Fetele joacă pentru ultima dată în acest an în cupele europene, pentru că apoi întreaga activitate oficială la nivel de cluburi se „suspendă” până în 2016, pentru a face loc Campionatului Mondial din Danemarca (5-20 decembrie), competiție la care este calificată și reprezentativa României.
Două din cele patru formații feminine care evoluează la sfârșitul acestei săptămâni, CSM București și HCM Baia Mare, s-au calificat deja în grupele principale ale Ligii Campionilor. Partidele pe care le vor susține în cadrul ultimei etape în faza grupelor au totuși o miză importantă, punctele care se vor contabiliza mai departe.
CSM București joacă vineri, de la ora 18:00 (Sala Dinamo), cu Savehof (Suedia), o altă formație deja calificată pentru Main Round. În partida tur din cadrul Grupei D, campioana României s-a impus cu 28-17 și teoretic are prima șansă și în acest joc. Cu încă 2 puncte acumulate, CSM București ar avansa în faza urmîtoare cu 5 puncte, un punctaj foarte bun pentru a ataca ulterior și calificarea în sferturile de finală.
În Grupa A, HCM Baia Mare va evolua sâmbătă, de la ora 19:30, în Norvegia, cu Larvik. Deocamdată, trupa lui Aurelian Roșca nu are niciun punct câștigat pentru Main Round, dar și le poate trece în cont pe primele cu această ocazie. Partida Larvik – HCM Baia Mare poate fi privită și altfel, ca o repetiție utilă pentru Mondialul din decembrie, având în vedere că ambele formații au mai multe jucătoare la naționalele Norvegiei, respectiv României. Cele două reprezentative sunt adversare la turneul final.
HCM Roman va juca sâmbătă seara (ora 19:00), în Islanda, partida retur cu Fram Reykjavik, în cadrul turului 3 al Cupei EHF. În jocul susținut săptămâna trecută în România, echipa lui Florentin Pera a câștigat cu 29-25.
Tot la feminin, SCM Craiova își va face debutul în cupele europene, într-o dublă manșă cu Kragujevac, în turul 3 al Cupei Cupelor. Ambele partide se vor desfășura în Bănie, astfel: sâmbătă ora 18:00 și duminică ora 17:45
Patru meci cu miză extraordinară pentru echipele masculine
La masculin, Minaur își continuă aventura în grupa D a Ligii Campionilor, dar va susține un meci decisiv pentru calificarea în faza următoare a competiției, cu Motor Zaporojie. Partida va avea loc sâmbătă (ora 18:00) în Ucraina, la Brovary. Baia Mare are nevoie de o victorie pentru a trece în fața ucrainienilor, care conduc grupa cu un punct avans. Minaur este pe locurile 2-3, la egalitate cu Skjern. Până la finalul grupelor Ligii Campionilor mai sunt 3 etape, incluzând-o și pe cea din acest weekend.
În Cupa EHF, Dinamo și CSM București, primele două formații clasate în Liga Națională, joacă pentru calificarea în faza grupelor, în care au mai ajuns în trecut defunctele HCM Constanța și Știința Bacău. Dinamo va evolua sâmbătă (ora 20:30), în Slovenia, cu Maribor Branik, fostă participantă în Liga Campionilor. CSM București va intra în scenă o zi mai târziu, într-o partidă pe care o va susține, la Chiajna (ora 12:30), cu Frigorificos Morazzo (Spania). Ambele meciuri contează ca partide tur. Manșa secundă va avea loc săptămâna viitoare.
În fine, HC Odorhei va avea primul meci în Challenge Cup, în tentativa de a-și apăra trofeul cucerit în mai, chiar cu echipa pe care a învins-o în finala din această primăvară, ABC Braga. Manșa tur este de această dată în România (sâmbătă, ora 18:00).
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER