UPDATE: Un singur meci mai desparte România de medalia de bronz și calificarea automată la turneul final al Campionatului Mondial din 2011. Danemarca a fost umilită de Norvegia, scor 19-29, în cea de-a doua semifinală a CE. Danezele au pierdut fără drept de apel meciul decisiv pentru calificarea în finala mare. Duminică, de la ora 15:30, Danemarca va fi ultima adversară a României de la acest Campionat European.
Naționala de handbal feminin a României a ratat calificarea în finala Campionatului European din Danemarca și Norvegia, fiind învinsă, sâmbătă, în semifinale, de reprezentativa Suediei, scor 25-23 (14-13).
Debutul n-a fost prea bun pentru tricolore, care pe lângă că au ratat în ofensivă, nu s-au repliat, iar Suedia a înscris nestingherită, 0-2 (min. 2). Primul gol al României a fost marcat de Neagu, de la 7 metri, un minut mai târziu, dar nordicele nu au iertat, 1-4 (min. 5). Talida Tolnai a început să-și intre în „mână”, Ionela Stanca reușind la rândul său să spargă gheața în atac, iar Cristina Neagu a adus egalarea cu un trasor spectaculos, 4-4 (min. 8). Două minute mai târziu, Stanca a adus România pentru prima dată la conducere, 5-4, după o fază excelent lucrată, ca urmare a unei recuperări din apărare. Suedia nu a cedat însă, continuând cu ritmul rapid de joc și angajări precise la finalizare, 5-7 (min. 13), dar nu pentru mult timp, 8-7 (min. 18), după două goluri importante ale pivotului Stanca. În apărare, Tivadar a avut o prestație excelentă, care a dus la recuperarea unor mingi importante, iar Fiera a mărit avantajul, 9-7 (min. 20). Ambele echipe AU avut însă și momente de cădere, cu ratări generate de miza confruntării (10-10, min. 26). Suedia a marcat lejer pe partea stângă a apărării noastre, dar echilibrul s-a menținut și înaintea pauzei, 13-13 (min. 29) și 13-14, după 30 de minute.
Jocul României a suferit la finalizarea de pe extreme, realizările venind doar de la linia de 9 metri și pivoți, astfel că pentru partea a doua, antrenorul Radu Voina a fost obligat să găsească soluții rapide, pentru a contracara oboseala principalelor „guri de tun”, Stanca și Neagu, ambele cu câte 5 goluri. De cealaltă parte, Suedia a avut două scheme mari și late, prin care a reușit să marcheze gol după gol, în fața unei apărări visătoare la nivelul intermediarilor.
Tot nordicele au fost cele cu inițiativa la reluarea jocului, 13-15 (min. 33), meciul devenind din ce în ce mai tensionat, cu trecerea timpului. Ada Nechita a intrat și ea pe teren, deși era afectată de o întindere musculară, însă nu a reușit să schimbe nici ea prea mult jocul pe extremă, 14-17 (min. 38), deși România avea superioritate numerică. Anihilită în prima repriză, starul nordicelor, Torstenson, a ieșit la rampă după pauză, fiind din ce în ce mai greu de oprit, 15-18 (min. 42). Oana Manea a ratat de trei ori la rând, Talida Tolnai luptând extraordinar cu adversarele, în condițiile în care România nu găsea drumul spre gol. A venit și rândul Suediei să rateze în fața lui Tolnai, tricolorele reușind să se apropie pe tabelă, 17-18 (min. 45), dar au urmat alte ratări ale fetelor noastre, care l-au exasperat pe Radu Voina. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, publicul danez a început să aplaude realizările suedezelor, dându-le acestora și mai mult curaj.
Cu 10 minute înaintea finalului, 19-19, după două goluri ale lui Nechita și Stanca, iar România dădea semne că va forța până la ultima fracțiune de secundă. Nechita a mai marcat o dată, 21-20 (min. 51), obligând Suedia să intre la time-out, care încasese trei goluri consecutive, după ce România nu marcase timp de 7 minute. Tolnai avea deja 18 intervenții (19 în total) și era eroina finalului de meci. Flognman a readus avantajul echipei sale, 20-21 (min. 52), dar Neagu a egalat, 21-21, iar Brădeanu a marcat un gol extrem de important, 22-21, cu șase minute înainte de final. Cardiacii începeau deja să-și caute pastilele, la scorul 22-22 (min. 56), cu România în inferioritate, după eliminarea timp de două minute a lui Tivadar. Manea a făcut fault în atac, Suedia a marcat de la 7 metri, după un fault al lui Brădeanu, 22-23 (min. 53), Neagu a pasat greșit, iar nordicele au mai înscris o dată, 22-24 (min. 58). Cristina Neagu a ratat ulterior și de la 7 metri, dar Nechita a redus, 23-24, în următorul minut. Torstenson a înscris și ea, 23-25, iar visul calificării în finala mare a rămas doar un vis. Tricolorele vor juca doar finala mică, nu doar pentru medaliile de bronz, ci și pentru ultimul loc calificant la CM din 2011.
Marcatoare:
România – Neagu 7 goluri, Stanca 6, Nechita 3, Brădeanu 3, Ardean-Elisei 2, Manea 1, Fiera 1.
Suedia – Torstenson 9 goluri, Jacobsen 4, Gullden 3, Hagman 2, Flognman 2, Wiberg 2, Wiel Frieden 1, Helleberg 1, Islas Helgesson 1.
Finala mică va avea loc duminică (ora 15.30), iar cea mare de la ora 18.00.
Primele trei clasate se califică direct la turneul final al CM din 2011, iar câștigătoarea Campionatului European obține mult-râvnitul „bilet” pentru Jocurile Olimpice, din 2012.
Sursa: Mediafax
Desfășurarea LIVE TEXT a partidei:
Min 59: ROM-SWE 23-25 Torstenson
Min 58: ROM-SWE 23-24 Nechita
Min 57: ROM-SWE 22-24 Islas Helgesson
Min 56: ROM-SWE 22-23 Torstenson
Min 55: ROM-SWE 22-22 Torstenson
Min 55: Tivadar, eliminată două minute
Min 54: ROM-SWE 22-21 Brădeanu
Min 52: ROM-SWE 21-21 Neagu
Min 51: ROM-SWE 20-21 Flognman
Min 50: ROM-SWE 20-20 Torstenson
Min 50: ROM-SWE 20-19 Nechita
Min 49: ROM-SWE 19-19 Stanca
Min 49: ROM-SWE 18-19 Nechita
Min 44: ROM-SWE 17-19 Helleberg
Min 44: ROM-SWE 17-18 Elisei
Min 41: ROM-SWE 16-18 Elisei
Min 39: ROM-SWE 15-18 Torstenson
Min 37: ROM-SWE 15-17 Brădeanu
Min 37: ROM-SWE 14-17 Torstenson
Min 35: ROM-SWE 14-16 Jacobsen
Min 34: ROM-SWE 14-15 Neagu
Min 33: ROM-SWE 13-15 Torstenson
Min 30: A început repriza secundă!
min 30. (13-14) Suntem conduse la pauză!
min 29. (13-14) Suedezele intră în avataj la pauză.
min 28. (13-13) Marchează Neagu, bară-gol!
min 28. (12-13) Gol Suedia!
min 27. (12-12) 7 metri obținut de Gâlcă! Gooool Neagu!
min 26. (11-12) Suedezele treg din nou în avantaj!
min 26. (11-11) Gol Gâlcă, assist Neagu!
min 25. (10-11) 7 metri pentru Suedia. Gol Gullden!
min 24. (10-10) Torpilă a lui Torstemson!
min 23. (10-9) Nordicele marchează în inferioritate
min 22. (10-8) Gooool Manea!
min 22. (9-8) „Picior” la suedeze. Avem superioritate pentru 2 minute
min 20. (9-8) Înscriu și suedezele
min 19. (9-7) Gol superb al lui Fiera!!
min 17. (8-7) Pasă superbă a Cristinei Neagu pentru Ionala Gâlcă! Conducem din nou!
min 15. (7-7) Gol pe contraatac al Ionelei Gâlcă!
min 13. (6-7) Gol marcat de Brădeanu după o acțiune solitară pe centru!
min 12. (5-7) 7 metri pentru suedeze. Gol înscris de Gullden!
min 10. (5-6) Jacobsen aduce Suedia în avantaj
min 9. (5-5) Flogman egalează pentru nordice
min 8. (5-4) Gâlcă marchează pe contraatac!
min 6. (4-4) Neagu lovește din nou!
min 5. (3-4)Primul gol al Ionelei Gâlcă!
min 5. (2-4)Cristina Neagu aruncă de pe picioare și înscrie!
min 4. (1-4) 3 goluri distanță între cele două echipe. 1-4!
min 3. (1-3) Suedia marchează din nou fără probleme.
min 2. (1-2) 7 metri pentru România. Neagu marchează!
min 2. (0-2) Suedia înscrie!
min 1. (0-1) România ratează al doilea atac
min 1. (0-1) Wiberg înscrie pentru Suedia
min 1. (0-0) Fluierul de început al semifinalei!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER