Naţionala de handbal feminin a României a câștigat meciul cu Ungaria, 28-27, şi s-a calificat în grupele principale la Campionatul Mondial din Japonia. Sportivele noastre vor juca primul meci în Main Round cu Rusia, duminică de la ora 08:00. Dar, Daria Dmitrieva, campioană olimpică la Rio, nu crede că tricolorele pot pune probleme selecționatei ruse. Dmitrieva nu evoluează acum la Mondiale din cauza unei accidentări suferite în vară.
„Cel mai tare adversar este Spania, indiscutabil. România şi Muntenegru nu ne pot produce surprize, în schimb Spania ar putea veni cu ceva nou, are un joc care ne-ar putea crea probleme. Asta chiar dacă Ambros Martin le cunoaşte destul de bine şi pe spaniole, la fel şi pe românce.
Avem o echipă tare, Yaroslava Frolova a făcut un meci mare iar Anna Vyakhireva a fost fenomenală, a jucat 55 de minute, aproape că nu a fost schimbată deloc! Poate nu înscrie, dar pasele sale sunt esenţiale în jocul echipei”, a spus Dmitrieva în presa rusă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER