Naționala de handbal feminin a României a fost învinsă, duminică, de reprezentativa Rusiei, cu scorul de 31-33 (16-14), în ultimul meci amical din cele trei programate la Oradea.
Antrenorul Gheorghe Tadici a convocat un lot lărgit pentru acest stagiu de pregătire, astfel că a folosit două echipe în partidele amicale cu Rusia. Vineri, în primul meci, în care au fost rulate mai multe jucătoare, România a fost învinsă, cu 31-28 (14-12), iar sâmbătă, când a fost aliniată echipa de bază, tricolorele s-au impus, cu 28-20 (16-9).
Miercuri, la Debrecen, România a pierdut cu Ungaria, scor 22-28 (15-16), într-un alt meci de verificare.
Cele patru meciuri amicale au făcut parte din programul de pregătire pentru turneul final al Campionatului European din luna decembrie, găzduit de Ungaria și Croația, la care România va juca în grupa B, cu Norvegia (7 decembrie), Danemarca (9 decembrie), Ucraina (11 decembrie).
Turneul final se va încheia în 21 decembrie.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER