Handbalistele „tricolore” s-au pregătit pentru turneul preolimpic de la Lyon (25-27 mai) în compania Coreei de Sud, pe care au înfruntat-o la Vâlcea, la sfârșitul săptămânii, în trei partide de verificare. Bilanțul final, două victorii și o înfrângere.
Radu Voina a urmărit să-și testeze echipa în ritmul competiției pe care o va aborda în Franța, programând trei jocuri în tot atâtea zile. Adversarul ales a fost și el pe măsură, Coreea de Sud fiind deja calificată la Jocurile Olimpice de la Londra. După un succes la limită obținut vineri, cu 29-28, România a avut parte de un „duș rece” din partea asiaticelor în ziua următoare, care au ținut să restabilească egalitatea și s-au impus cu 30-26. Ieri, în ultima partidă, tricolorele au avut și cea mai bună evoluție din cele trei zile. Ardean & Co au dictat ritmul pe aproape toată durata jocului, iar la final au câștigat cu 25-22, rezultat care le ține moralul sus înaintea partidelor cu Franța, Muntenegru și Japonia.
Naționala feminină va pleca în Franța miercuri, urmând ca primul meci să-l susțină vineri, în compania țării gazdă, de la ora 20:00. La JO se califică două din cele patru naționale participante.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER