România – Tunisia, primul meci din grupa D la CM de handbal feminin din Serbia
Echipa națională de handbal feminin a României va debuta în grupa D a Campionatului Mondial din Serbia (6-22 decembrie) în compania reprezentativei Tunisiei, potrivit programului oficial al competiției anunțat de forul internațional de profil (IHF).
IHF a dat publicității programul meciurilor la Campionatul Mondial de handbal feminin, din Serbia, care va avea loc în perioada 6-22 decembrie, cu naționala României repartizată în grupa D, la Novi Sad.
Programul meciurilor a fost decis după negocierile dintre IHF, organizatori și compania deținătoare a drepturilor TV. Astfel, în grupa D, din care fac parte echipele Ungariei, Cehiei, României, Germaniei, Australiei și Tunisiei, programul partidelor este următorul:
7 decembrie: Ungaria – Cehia, Germania – Australia, România – Tunisia (ora 20.15, ora României);
9 decembrie: Tunisia – Ungaria, Cehia – Germania, Australia – România (20.15);
10 decembrie: Cehia – Tunisia, Germania – România (18.00), Ungaria – Australia;
12 decembrie: Australia – Cehia, Germania – Tunisia, România – Ungaria (20.15);
13 decembrie: Tunisia – Australia, Ungaria – Germania, România – Cehia (20.15).
Celelalte trei grupe au următoarea componență: Muntenegru, Franța, Olanda, Coreea de Sud, Republica Dominicană, Congo (grupa A, la Belgrad), Serbia, Danemarca, Brazilia, Japonia, China, Algeria (grupa B, la Nis) și Norvegia, Polonia, Angola, Spania, Argentina, Paraguay (grupa C, la Zrenjanin).
Primele patru clasate din fiecare grupă se vor califica în optimile de finală, meciurile fiind programate în 15-16 decembrie, la Belgrad și Novi Sad.
Partidele din sferturile de finală vor avea loc în 18 decembrie, în aceleași locații, iar semifinalele și finalele pentru medalii, în 20 și 22 decembrie, la Belgrad.
Sursa: Mediafax