Condusă de Aihan Omer, naționala masculină a debutat cu victorie în preliminariile CE 2010: 35-29 în Antalya
Turcia nu a avut secrete pentru Aihan Omer. Antrenorul naționalei României, supranumit „Turcul” din cauza originilor sale… tătare, i-a citit perfect pe osmanlâi.
Omer cunoaște bine limba turcă, dar și mai bine limba handbalului. Așa că a găsit destule puncte slabe în jocului primului adversar din preliminariile CE 2010, de altfel cel mai accesibil din grupa 1 preliminară, una de foc, din care mai fac parte Suedia, Polonia și Muntenegru.
Repliere rapidă, mișcare multă în atac și mai ales punerea în valoare a extremei Valentin Ghionea au fost ingredientele care au făcut diferența în prima parte a jocului. Extrema dreaptă de la Pick Szeged a marcat opt goluri în primele 30 de minute, fiind alături de Stavrositu motorul echipei tricolore. La pauză, România avea deja un avantaj liniștitor: 19-14.
Neam de războinici, turcii nu au despus însă armele. În partea a doua, în ciuda câtorva intervenții de senzație ale portarului Bârză, gazdele s-au apropiat incredibil la un singur gol. De la 25-19 (min. 29) s-a ajuns în numai cinci minute la 25-24! Omer a cerut însă time-out, a calmat spiritele, iar diferența s-a refăcut. România s-a impus cu 35-29, iar duminică așteaptă la Buzău (ora 11:00), vicecampioana mondială, Polonia. Tot în prima etapă, Polonia – Muntenegru 30-20. România: Stănescu, Bârză – Buricea, Timofte 2, Petrea 3, Șania 1, Stavrositu 5, Fenici 1, Iacob 3, Jurcă 2, Ghionea 13, Georgescu, Pârâianu 5, Cozma.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER