România – Ucraina 35-36!** Meiroșu: „Am jucat foarte prost, sunt tristă”

România a pierdut, aproape incredibil, pe teren propriu, în
preliminariile pentru Campionatul European din 2010. Ucraina ne-a
învins la un gol, scor 36-35, provocând prima înfrângere a
tricolorelor în ultimii patru ani, pe teren propriu.

Adina Meiroșu admite că echipa României a făcut un meci mediocru și
și-a felicitat, sportiv, adversarele pentru victorie.

Nu pot sa zic ca Ucraina e mai valoroasa decat Romania.
Noi am jucat foarte prost astazi si e normal sa fim triste dupa un
asemeneea meci. Le felicit pe colegele mele ucrainience de la
Oltchim care azi au facut un meci foarte bun
„, a spus
inter-ul stânga după meci.

În urmă cu trei zile, la Zaporoje, România a remizat cu Ucraina,
scor 27-27 (14-18).

După patru meciuri jucate în grupa I, România a rămas cu 5 puncte,
față de Ucraina, care a devenit lider, cu 7. Rezultatele de până
acum ale tricolorelor: 37-23 cu Portugalia, 39-18 cu Elveția, 27-27
cu Ucraina și 35-36, tot cu Ucraina.

România va juca următoarele partide în 26 mai, cu Portugalia
(deplasare) și în 29 mai, cu Elveția, pe teren propriu.

La turneul final al CE din decembrie 2010, care va fi găzduit de
Norvegia și Danemarca, se vor califica primele două clasate din
fiecare din cele șapte grupe preliminare.

Publicat: 03 04. 2010, 13:54
Actualizat: 03 04. 2010, 14:21