România – Ungaria 24-26. Tricolorele termină pe ultimul loc în grupa principală 2 la Euro 2020

Meciul de handbal feminin dintre Ungaria si Romania din cadrul Campionatului European de handbal din Franta, disputat la Nancy, miercuri, 12 decembrie 2018. © FOTO: Sorin Pana / Sport Pictures

România a fost învinsă și de Ungaria la Euro 2020, cu scorul de 26-24. Tricolorele nu au știut să gestioneze finalul de joc, astfel că au pierdut al patrulea meci la turneul final și vor termina pe ultimul loc în grupa principală.

România – Ungaria 24-26

România se pregătește să încheie unul dintre cele mai slabe Campionate Europene din istorie. Meciul cu Ungaria a fost o șansă bună de reabilitare după tot ce s-a întâmplat până aici, chiar dacă miza nu a mai fost atât de mare, dar tricolorele nu au reușit să treacă nici acest test al orgoliilor.

Evoluția a fost mai bună decât la partidele cu Germania și Croația, dar au existat în continuare discrepanțe mari între jucătoare. Poarta a avut o primă repriză de excepție, reușind să fie la peste 40% la finalul primei reprize. Individual, Denisa Dedu a terminat chiar cu cu 55% după primele 30 de minute. Astfel, România a terminat pentru prima dată în avantaj un meci la Euro 2020 după prima repriză, cu 14-13.

În partea secundă, a venit rândul Lorenei Ostase să fie la înălțime și să se transforme practic în golgheter al naționalei la primul ei Campionat European. Eficacitatea pivotului a ajutat România să rămână în joc, chiar dacă Ungaria a preluat inițiativa. De cele mai multe ori s-a înregistrat însă egalitatea, pentru ultima dată în minutul 54, scor 22-22.

Într-un final de joc plin de suspans, România avea totuși nevoie de un lider. Cu câteva excepții, Cristina Neagu nu s-a ridicat la nivelul ei nici în această partidă, iar Eliza Buceschi și Cristina Laslo nu au reușit, la rândul lor, să suplinească lipsa de formă a căpitanului. Mai în viteză, mai cu pasiune, mai inspirată, Ungaria a reușit desprinderea cu 5 minute înainte de final și nu a mai cedat până în minutul 60. România a suferit, așadar, încă o înfrângere, care a adâncit și mai mult tristețea după acest turneu final. Jocul cu Olanda de mâine, de la ora 17:00, va fi doar un antrenament. În clasament nu se mai poate schimba nimic, tricolorele vor termina pe ultimul loc în grupa principală 2.

România – Ungaria a fost în format LIVE TEXT pe prosport.ro

România are un final slab de joc, Ungaria reușește să se desprindă și să câștige la final cu 26-24. România termină pe ultimul loc în grupa principală.

Ungaria intră în ultimele 5 minute cu 24-22. Situația s-a complicat pentru România.

Cristina Neagu a fost luată om la om. Bogdan Burcea a cerut imediat time-out. Soluția propusă de pe bancă s-a concretizat cu un nou gol al Lorenei Ostase pentru 22-22.

Lorena Ostase a făcut un alt meci peste media echipei. Pivotul a ajuns la 7 goluri: scor 21-21.

Cristina Neagu a ratat o aruncare de la 7 metri în minutul 50, la scorul de 20-21.

Lorena Ostase și Cristina Laslo au adus două goluri consecutive pentru România și se consemnează din nou egalitatea, 20-20, în minutul 48. Finalul se anunță plin de suspans.

Time-out cerut de Bogdan Burcea, după ce Ungaria a ajuns la 20-18 în minutul 44.

Tricolorele nu au mai înscris de 6 minute, iar selecționata maghiară a revenit la conducere în minutul 42, având 18-17.

În inferioritate numerică, Ungaria egalează în minutul 39, scor 17-17.

După Anca Polocoșer în prima parte, se resimte și Lorena Ostase. Ana Maria Savu a intrat în apărare.

Laura Popa ajunge din nou în extrema dreaptă și menține prima reprezentativă la două goluri avantaj, 16-14. Denisa Dedu este la 57%.

Lorena Ostase ajunge la 5 goluri. Pivotul României a înscris primul gol al părții, secunde.

În pauza jocului, să aruncăm o privire și asupra statisticii tricolorelor:

România intră la cabine în avantaj: 14-13. 

Ungaria a fost blocată pentru aproape 7 minute, iar Cristina Neagu pune o diferență de două goluri pe tabela de marcaj, 14-12. Un merit pentru revenirea tricolorelor revine și portarilor, care au adunat deja nouă parade. Denisa Dedu este la 55%, cu 6 intervenții la 11 aruncări.


Momente bune de joc pentru tricolore. O acțiune legată de atac ajunge la Lorena Ostase, iar pivotul aduce România pentru prima dată în avantaj, 13-12.

După minute bune în care a alergat după egalare, România este din nou la același nivel cu Ungaria, 12-12. Cristina Laslo surprinde cu o aruncare din inter dreapta.

Sonia Seraficeanu are momente bune de joc și are două acțiuni la rând încheiate cu gol. România a revenit la un gol, 8-9 și 9-10.

Cristina Neagu înscrie cu o aruncare de pe picioare, 7-9, dar România acumulează și a treia eliminare. Ultima a fost văzută de Laura Popa.

Este un alt meci România – Ungaria în care extremele maghiare înscriu la foc automat. Schatzl și Lukacs au adunat deja 6 goluri, iar Ungaria are un avans de trei goluri în minutul 16, scor 9-6. Denisa Dedu are o paradă excepțională și împiedică adversara să se desprindă la o diferență mai mare.


Într-un moment în care jocul nu merge, tabăra tricoloră a efectuat și o schimbare greșită. Deci alte 2 minute de eliminare pentru România. Dar Lorena Ostase reduce din diferență, 5-7.

În inferioritate numerică, România este taxată de Lukacs, scor 4-7.

Primele 10 minute ale jocului se încheie cu Ungaria în avantaj de două goluri, 6-4. Eliza Buceschi a fost eliminată 2 minute.

S-a restabilit egalitatea în minutul 7: scor 3-3. Nicoleta Dincă a fructificat pe contraatac.

Ungaria a început meciul mai bine, cu două goluri venite în urma a două acțiuni rapide. Cristina Neagu sparge gheața pentru România în minutul 3, scor 1-2.

Partida România – Ungaria a început cu Neagu & Co în atac.

De la finalul jocului cu Ungaria și până la startul partidei cu Olanda, tricolorele vor avea 16 ore la dispoziție pentru refacere. „După 3 zile de pauză, urmează să avem 2 meciuri în mai puțin de 20 ore. Nu este deloc un program care să ne bucure sau să fie în interesul jucătoarelor și al handbalului”, a reacționat azi Cristina Neagu.

Înaintea jocului România – Ungaria, clasamentul se prezintă astfel: 1. Norvegia – 8 puncte, 2. Croația – 6 puncte, 3. Olanda – 4 puncte, 4. Germania – 4 puncte, 5. Ungaria – 0 puncte, 6. România – 0p.

În primul meci al zilei la Kolding, Olanda a învins Germania cu scorul de 28-27.


România și Ungaria au fost adversare la trei turnee finale în ultimii 4 ani. La Euro 2016, naționala s-a impus cu 29-21, Ungaria a egalat la Euro 2018, când a învins România cu 31-29, într-un joc de coșmar pentru Neagu, care s-a accidentat grav și a lipsit ulterior pentru aproape 11 luni. Totuși, după acel rezultat, tricolorele au mers mai departe, în semifinale. În fine, la Mondialul din 2019, Neagu a fost decisivă și a adus victoria în ultima secundă, cu 28-27.

Este un meci special, iar în plus nu mai avem nimic de pierdut. E clar că nu mai putem să ajungem în primele șase naționale din Europa, ceea ce ne-am dorit la început. Poate cu această presiune luată de pe umerii noștrim vom juca mai degajate”, a declarat Eliza Buceschi.

România și Ungaria sunt singurele reprezentative dintre cele 12 calificate în Main Round cu zero puncte.

România a anunțat o schimbare pentru acest meci. Alexandra Dindiligan a fost înlocuită cu Ana Maria Țicu.

Publicat: 14 12. 2020, 22:35
Actualizat: 14 12. 2020, 23:42