Românii au dat lovitura la pariuri: au crezut în succesul tricolorelor chiar și când Ungaria conducea detașat! Ce cote au prins cei mai optimiști fani ai naționalei

Românii nu au încetat să spere nicio secundă. Câțiva dintre aceștia au crezut în calificarea „tricolorelor” pe tot parcursul meciului, chiar și când Ungaria conducea detașat, având un avans de 7 goluri pe tabelă, și au dat lovitura la pariuri!

Optimiști și siguri de capacitatea de revenire a „tricolorelor”, unii fani români au vrut să-și concretizeze încrederea în naționala României prin intermediul unui pariu sportiv.

Românii au dat lovitura la pariuri

La pauza meciului, când România era condusă cu 6 goluri de Ungaria, și puțini mai credeau în șansele României, un fan a plasat un pariu extrem de curajos, prinzând o cotă de 11,75. Suporterul a pariat, la pauză, pe victoria României. În cazul unui egal, acesta și-ar fi primit înapoi suma pariată.

Un alt suporter român a pariat, pe parcursul reprizei secunde, când selecționata antrenată de Tomas Ryde avea un handicap de 4 goluri, pe o victorie a României în fața Ungariei. Fanul a prins o cotă de 5,80. De asemenea, dacă meciul s-ar fi terminat la egalitate, și-ar fi primit banii înapoi.

 

Publicat: 06 12. 2019, 15:46