Rulmentul a ratat calificarea** în grupele principale ale Ligii
Vicecampioana României la handbal feminin, Rulmentul Brașov, a
ratat calificarea în grupele principale ale Ligii Campionilor, cu
un bilanț de două înfrângeri și o victorie, la turneul din
Polonia.
Rulmentul a cedat în prima zi în fața gazdelor de la SPR Lublin,
cu 24-30, apoi a obținut o victorie în fața formației HC Sassari
(Italia), cu 43-37, iar duminică a fost învinsă de Byasen HE
(Norvegia), cu 41-23 (19-12).
Cu trei victorii, echipa nordică a obținut calificarea în grupa
A a Ligii Campionilor, în care se va duela cu deținătoarea
trofeului, Viborg HK (Danemarca), la care joacă și Cristina
Vărzaru, cu Podravka Koprivnica (Croația) și cu HC Leipzig.
Conform regulamentului, echipele care au ratat calificarea în
grupele principale ale Ligii Campionilor vor evolua în turul trei
al Cupei EHF. Rulmentul Brașov își va cunoaște adversara la
tragerea la sorți din 13 octombrie. Meciul tur este programat
pentru 30 octombrie sau 1 noiembrie, iar cel retur, o săptămână mai
târziu. Alte două formații feminine românești, care luptă pentru
calificarea în turul trei al Cupei EHF, sunt HCM Știința Baia și
Oțelul Galați, angrenate în turul doi, în care în prima manșă
băimărencele au învins GAS Artas (Grecia), cu 37-23, iar Oțelul a
cedat în fața sârboicelor de la ZRK Kikinda, cu 27-28.