Rulmentul Brașov, umilită în ultimul meci din 2009! Vezi toate rezultatele!

Vicecampioana la handbal feminin Rulmentul Brașov a fost
învinsă miercuri, pe teren propriu, cu scorul de 38-29 (24-12), de
formația Știința HCM Baia Mare, într-un meci contând pentru etapa a
VIII-a intermediară, ultima din anul 2009 în competiția
internă.

Marcatoare:

Rulmentul: Alexandrescu 6, Cherăscu 6, Gogoriță
5, Diniș 3, Ilie 2, Gogârlă 2, Grigore 4, Niculae 1.

Știința HCM: Pomohaci 9, Rudics 7, Balint 6,
Amariei 4, Geiger 4, Kovacs 3, Borbely 3, Klimek 1, Pîrvuț 1.

Cele două formații s-au întâlnit pentru a treia oară în decurs
de 12 zile, primele două confruntări contând pentru turul III al
Cupei EHF, din care tot Știința HCM Baia Mare a ieșit învingătoare
la general.

În celelalte partide din Liga Națională la handbal
feminin s-au înregistrat următoarele rezultate:

Dunărea Brăila-Rapid București 40-24

Știința Bacău-HC Zalău 25-30

HCM Roman-Oțelul Galați 30-23

CSM Cetate Deva-Tomis Constanța 30-29

HCM Buzău-Universitatea Reșița 22-21.

Ultimul meci al rundei, între „U” Jolidon Cluj și Oltchim
Râmnicu Vâlcea, a fost amânat pentru data de 28 decembrie (ora
16.00), din cauza participării echipei Oltchim în Liga
Campionilor.

Etapa a VIII-a a fost ultima din turul Ligii Naționale disputată
în 2009, competiția internă urmând a se relua doar în 9 ianuarie
2010, din cauza reunirii echipei naționale, care va participa la
Campionatul Mondial din China.

Publicat: 11 11. 2009, 21:16
Actualizat: 11 11. 2009, 21:17