Rulmentul egalează Oltchimul!

Într-un meci în devans din etapa a 22-a a Ligii Naționale feminine, Rulmentul Urban Brașov a învins, azi, în deplasare, pe Tomis Constanța, scor 32-28. Formația brașoveană a condus cu 8 goluri la un moment dat, 22-14, dar Tomis a avut o revenire spectaculoasă și s-a apropiat la un sigur gol, 25-26.

Pe final, Brașovul a jucat mai aproape de adevăr și s-a impus cu 32-28. În urma acestui rezultat, Rulmentul Urban a egalat Oltchimul la puncte în fruntea Ligii Naționale, ambele având câte 38 de puncte, cu amendamentul că Brașovul mai are și o restanță de disputat, cu HC Zalău (5 mai, în deplasare).

Publicat: 01 05. 2008, 14:02