În fața a peste 2.000 de spectatori, Știința HCM Baia Mare a reușit în manșa retur a turului trei al Cupei EHF să se impună cu un categoric scor de 37-28, la pauză 21-11, în fața Rulmentului din Brașov, calificându-se astfel în optimile de finală ale competiției.
Pentru a putea spera la o calificare în primăvara europeană, Știința HCM Baia Mare avea nevoie de o victorie la o diferență mai mare de cinci goluri, în tur, brașovencele impunandu-se cu scorul de 31-26. Startul năucitor de partidă al băimărencelor a făcut ca după doar opt minute și 40 de secunde handicapul din tur să fie practic anulat. Gazdele au profitat și de faptul că Brașovul lui Herbert Muller a aliniat la startul jocului doar șase jucătoare de câmp, plus doi portari. Determinant, în economia jocului a fost pofta de gol a interului dreapta Melinda Geiger, cea care a punctat de 18 ori.
Știința HCM Baia Mare a controlat ostilitățile de la un capăt la altul, nedând nicio șansă formației brașovene. Dacă în primele zece minute de joc băimărencele conduceau cu 8-1, iar în minutul 20 scorul consemnat era de 14-5, primul mitan a adus o diferență de zece goluri: 21-11. La reluare, elevele lui Herbert Muller izbutesc un joc mult mai incisiv, reducând în unele momente proporția scorului. Deși în minutul 40 scorul diferența înregistrată era de doar șapte goluri, în minutul 50 avantajul a crescut la nouă goluri (32-23), pentru ca în final tabela să înghețe la un avantaj al băimărencelor tot de nouă reușite, scor final 37-28. Trupa lui Ioan Băban rămane și de această dată invincibilă în meciurile de pe teren propriu la nivelul competițiilor europene.
„După un început foarte bun în care am respectat tot ceea ce am pregătit anterior, acel început de partidă făcând practic diferența după părerea mea. S-a jucat minge pe minge, punct pe punct, așa cum se joacă practic într-o competiție europeană. Vreau să îl felicit pe Herbert Muller pentru tăria de caracter și exemplul pe care îl dă handbalului romanesc. Nu în ultimul rând publicul din Baia Mare merită o așa echipă dar și echipa merită un așa public ca cel de astăzi” Ioan Băban, Știința HCM Baia Mare
„În primul rând, vreau să felicit echipa din Baia Mare pentru că au reușit să meargă mai departe, mai ales că au pornit încă din start foarte bine. Noi am ratat foarte mult, mai ales în primele minute (Gogarlă două 7 metrii – n.r.), lucru care a decis practic acest meci. În schimb, de repriza a doua sunt foarte mulțumit, am reușit să ne facem jocul nostru, însă, din păcate, a fost târziu să răsturnăm situația de pe tabela de marcaj. Trebuie să mergem mai departe și să ne gândim doar la faptul că Brașovul trebuie să aibă un viitor în fenomenul handbalistic românesc” Herbert Muller, Rulmentul Urban Brașov
Știința HCM Baia Mare: Cetățeanu (3 intervenții 2 din 7 m), Popovici (5 intervenții) – Pîrvuț (2), Geiger 18 (4 din 7m), Borbely 3, Dobromir 1, Kovacs 2, Rudics 2, Amariei 3, Balint Hotea 5 (2 din 7 m), Buceschi 1
Rulmentul Brașov: Vălean (3 intervenții), Neagoe (1 intervenție) – Gogoriță 2, Cherăscu 4 (1 din 7 m), Ilie 4, Gogarlă 6, Alexandrescu 9 (4 din 7m), Diniș 3
În ziua disputării meciului retur din cadrul turului trei al Cupei EHF, dintre Știința HCM Baia Mare și Rulmentul Brașov, scor 37-28, la clubul băimărean a sosit o adresă privind convocarea la lotul național a interului dreapta Melinda Geiger și a extremei stânga Camelia Balint Hotea, în vederea pregătirii pentru Campionatul Mondial ce va avea loc în China, în perioada 1-20 decembrie. Conform site-ului oficial al Federației, convocarea va avea loc pe data de 9 noiembrie, iar pană pe data de 19 vor avea loc pregătirile, urmând ca în intervalul 19-23 noiembrie elevele lui Radu Voina – Vlad Caba să participe la un turneu în Norvegia. Va urma o a doua etapă de pregătire în intervalul 24-29 noiembrie, după care handbalistele tricolore vor pleca la Campionatul Mondial găzduit în perioada 5-20 decembrie de către China. Din grupa Romaniei mai fac parte Chile, Japonia, Ungaria, Tunisia, respectiv Norvegia.
Alin Boțioc
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER