Rusia continuă să fie sperietoarea României. Trupa lui Radu Voina nu a reușit să bată naționala lui Trefilov nici la Mobelringen Cup (Trondheim), în ultimul turneu de pregătire înaintea Mondialului din China, înclinându-se aseară, scor 31-33.
Indiferent de turneu, de caracterul partidelor, disputele dintre România și Rusia au sare și piper. Jocul de la Trondheim, ultimul direct înaintea unui duel la Mondiale, a avut de toate, orgolii, ritm, faze spectaculoase și ratări incredibile.
Prima repriză a aparținut aproape în totalitate Rusiei, care ne-a dat lovitură după lovitură. România nu a reușit să facă față iureșului cerut de Trefilov, astfel că adversara s-a desprins la un incredibil 15-6 (min. 20). Tricolorele au arătat însă că au resurse. Vărzaru a dat tonul revenirii
Învestită în rol de căpitan al primei reprezentative, Cristina Vărzaru și-a luat rolul în serios încă de la primul meci din postura de lider și a dat semnalul revenirii. Extrema dreaptă a tras naționala după ea prin marcarea unor goluri de mare efect, astfel că tricolorele au redus până la 15-19 la pauză.
După pauză, România a început să se așeze tot mai bine în defensivă, contraatacurile s-au înmulțit, iar rezultatele nu au întârziat să apară, 26-27 (min. 50). Tricolorele au venit tare din spate și puteau câștiga, dar s-au blocat pe final prin câteva ratări cât roata carului, prin Manea, Maier sau Nechita. Astfel, campioana mondială en-titre s-a impus cu 31-33, Rusia reprezentând cu adevărat un complex pentru România. În urmă cu două luni, la Cupa Mondială, România a pierdut în fața Rusiei cu 25-35
România înfruntă azi Norvegia (ora 17:15, live pe Digi Sport) iar mâine, de la ora 18:00, Croația
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER