RUȘINOS!** România a luat bătaie de la Germania la 13 goluri diferență!
Naționala de handbal feminin a României a fost învinsă, sâmbătă, la Neckarsulm, de reprezentativa similară a Germaniei cu scorul de 37-24 (17-13), în primul meci din cele două programate.
"Prima repriză nu a fost așa slabă, dar după pauză s-a rupt tot. Nu am avut probleme de sănătate în lot, accidentări sau așa ceva, pur și simplu s-a jucat foarte prost. Am luat o bătaie serioasă", a declarat, pentru MEDIAFAX, directorul tehnic al naționalei României, Remus Drăgănescu.
Reprezentativa României va juca un ultim meci de verificare, din cele cinci programate în deplasare, duminică, la Tubingen, tot cu echipa Germaniei (ora 15.30).
În primele trei partide, disputate în Danemarca, tricolorele au învins de două ori Danemarca (34-31 și 35-32) și o dată naționala Muntenegru (28-24).
În Serbia, lotul B al României a cedat în fața Serbiei, 27-32, în primul amical din trei programate. Tot sâmbătă se va juca partida cu Macedonia, iar duminică ultimul test cu Croația.
Â