Departe de ochii lumii, naționala pregătită de Tomas Ryde și Bogdan Burcea s-a aflat pentru patru zile într-un cantonament la Cheile Grădiștei. Cei doi antrenori au vrut să facă o ultimă evaluare înaintea barajului de calificare la Mondiale cu Serbia, programat în 6 iunie (deplasare), respectiv 13 iunie (Cluj-Napoca). Pentru această acțiune, Ryde și Burcea a chemat, teoretic, tot ce are mai bun handbalul românesc în acest moment, cu excepția Cristinei Neagu și a handbalistelor de la HCM Baia Mare, care au avut joc de campionat cu Unirea Slobozia. Selecționerii au renunțat din acest motiv la Melinda Geiger și Aneta Pârvuț, care inițial erau pe lista handbalistelor convocate.
„Tomas a vizionat 52 de meciuri din Liga Națională, iar apoi a făcut selecția. În aceste zile la Cheile Grădiștei, el și-a format o părere atât în privința jucătoarelor tinere, cât și în privința handbalistelor cu experiență. Ne-am axat pe lecții teoretice, antrenamentele au fost exclusiv pentru pregătirea celor două jocuri cu Serbia. Și cu ajutorul video-analistului Radu Cheregi, fetele au acum absolut toate detaliile vizavi de adversarul pe care îl vom înfrunta în baraj”, ne-a declarat Bogdan Burcea. În condițiile în care meciul tur cu Serbia se va disputa de la ora 21:00, antrenorii au decis să programeze ședințe de pregătire la ore asemănătoare în stagiul de la Cheile Grădiștei.
Până la meciul tur din barajul de calificare la Campionatul Mondial au rămas mai puțin de 50 de zile. În ceea ce privește lotul, lucrurile devin tot mai clare: selecționerii vor alege jucătoarele din cele prezente în cantonament la Cheile Grădiștei plus componente de la HCM Baia Mare și Cristina Neagu. Adică dintr-un lot de vreo 25 de fete. „Nu cred că mai apar suprize. Vom avea 5-6 zile de pregătire pentru primul meci cu Serbia și ne dorim doar ca fetele să iasă sănătoase din acest final de sezon”, a mai spus Burcea.
Liga Națională de handbal se reia marți, cu ultima etapă a Ligii Naționale, după care urmează turneul Final 4 al Cupei României (25-26 aprilie, Baia Mare) și bătălia pentru titlu în play-off.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER