S-a încheiat disputa între România A și România B în cadrul Trofeului Carpați. Caseta tehnică a meciului de la Brăila
Tomas Ryde și-a început al doilea mandat la naționala României cu o victorie în cadrul Trofeului Carpați. Prima reprezentativă a obținut o victorie logică în fața naționalei U19 (scor 36-28). Lotul de tineret participă sub denumirea de România B.
Partida a fost un antrenament cu public pentru cele două echipe naționale. România A s-a desprins la 15-7 în minutul 22, dar naționala U19 a ținut să se autodepășească și a pus destule probleme colegelor de la lotul mare. Portarul Diana Ciucă a făcut o primă repriză foarte bună, iar România B a redus diferența până la 3 goluri la pauză: 13-16.
În partea secundă, fetele lui Dragoș Dobrescu și Valeriu Costea au ținut ritmul cu prima reprezentativă până în minutul 48, perioadă în care diferența a jonglat între 2-3 goluri. Pe final, factorul fizic a făcut diferența, iar România A s-a desprins de la 26-24 la 32-24 până în minutul 53. Opt goluri diferență au fost înregistrate și la final, 36-28.
România A – România B 36-28 (16-13)
Dedu. Măzăreanu – portari; Udriștioiu 5, Pristăvița 2, Vătu 3, Perianu 2, Laslo, Bucur 5, Pintea 3, Florica 4, Tomescu, Ostase 5, A, Ilie 1, Zamfirescu 2, Leuștean 2, Connstantinescu 2. Antrenori: Tomas Ryde și Costică Buceschi
Chetaru, Ciucă, Ciaușescu – portari; Bălăceanu 1, Cace 5, Kerekes 2, Vrabie 3, A. Popa 5, Stamin 1, Vâlcan 3, Jipa 1, Moroianu 1, Moraru 2, Marin 1, M. Ilie, Pică 3. Antrenori: Dragoș Dobrescu și Valeriui Costea
În cealaltă partidă a zilei, Angola a învins Japonia cu 26-21.
Sâmbătă, în ziua a doua, se vor desfășura partidele România B – Angola (ora 15:00) și România A – Japonia (ora 17:30). Ambele partide vor fi transmise pe TVR 3, respectiv TVR2.