S-a întors la prima dragoste. Simona Gogârlă, numită antrenoare la Vâlcea!

După aproximativ 10 ani, Simona Gogârlă a revenit în handbalul de la Rm. Vâlcea. Dacă în trecut, fostul inter stânga a fost jucătoare de bază în trupa Oltchimului, acum Simona a preluat conducerea tehnică a nou-înființatei HCM Rm. Vâlcea. După opt etape în care trupa vâlceană nu a obținut niciun punct și este codașă în Liga Națională, Maria Torok și-a prezentat demisia.

Gogârlă a fost prezentată în această după-amiază echipei, iar la sfârșitul săptămânii, cu Dunărea Brăila, își va conduce pentru prima dată elevele de pe banca tehnică. „Simona Gogârlă este de azi noua antrenoare a echipei. Ea a semnat un contract până în vară, care se poate prelungi în funcție de realizările pe care le va avea. Obiectivul Simonei va fi să salveze echipa de la retrogradare”, a declarat Toma Pleșa, președintele grupării HCM Rm. Vâlcea. Oficialii clubului i-au garantat fostei internaționale că în perioada de vacanță îi va aduce la echipă 3-4 handbaliste, astfel încât obiectivul să fie realizabil la finele campionatului.

Toma Pleșa a mai precizat că Maria Torok va rămâne în cadrul clubului: „A pus umărul la formarea acestei echipe și avem în continuare nevoie de serviciile dânsei. Va ocupa funcția de director tehnic”, a mai spus oficialul vâlcean.

Până să ajungă la Vâlcea, Simona Gogârlă a mai pregătit echipele Rapid București și CSM Ploiești.

Publicat: 13 11. 2013, 17:49
Actualizat: 13 11. 2013, 17:50