S-a jucat corect la meciul Danemarca – Suedia! S-au stabilit cele două semifinale ale Campionatului Mondial de handbal masculin

Germania – Norvegia și Danemarca – Franța sunt cele două semifinale ale Campionatului Mondial de handbal masculin din acest an. Jocurile vor avea loc vineri, la Hamburg, începând cu ora 18:30.

Germania și Franța s-au calificat în semifinale din grupa de la Koln încă de acum două zile. În schimb, celelalte două calificare urmau să fie stabilite chiar la ultimul meci de la Herning, disputat între Danemarca și Suedia. Înaintea derby-ului nordic au existat foarte multe suspiciuni în privința unui aranjament între cele două naționale. Dacă Suedia ar fi câștigat la 3-4 goluri diferență, atunci ambele ar fi mers la braț în Final Four.

În prima repriză, Suedia a reușit să facă diferența de trei goluri de care ar fi avut nevoie pentru calificare, 12-9, dar Danemarca a restabilit egalitatea până la pauză, 13-13. În partea secundă, echilibrul s-a menținut până la mijlocul reprizei, când gazdele s-au desprins la 23-20. A devenit tot mai evident faptul că echipa lui Nikolaj Jacobsen vrea să se califice cu fruntea sus, chiar dacă asta ar fi însemnat un meci cu Franța în semifinale. La sfârșitul celor 60 de minute,Danemarca a câștigat cu 30-26, fiind singura națională care a obținut opt victorii în tot atâtea meciuri..

Tot azi, la Koln, Franța a părut destul de palidă în fața Croației și a cedat cu 23-20. Brazilia a învins Islanda cu 32-29 și a terminat Campionatul Mondial pe locul 9. Germania a acces în semifinale fără să fi cunoscut înfrângerea. În ultima partidă, nemții au câștigat cu 31-30 în fața Spaniei. Clasament final la Koln: 1. Germania – 9p, 2. Franța – 7p, 3. Croația – 6p, 4. Spania – 4p, 5. Brazilia – 4p, 6. Islanda – 0p

Tot la Herning, Egipt a învins Tunisia cu 30-23 și a prins meciul pentru locurile 7-8 cu Spania. Învinsă cu 35-26 de Norvegia, Ungaria s-a clasat pe locul 10 la finalul competiției. Clasament final la Herning: 1. Danemarca – 10p, 2. Norvegia – 8p, 3. Suedia – 6p, 4. Egipt – 3p, 5. Ungaria – 3p, 6. Tunisia – 0p

  • Franța și Norvegia sunt echipele naționale care au jucat finala la ediția din 2017.
  • Germania a câștigat titlul european în 2016,
  • Danemarca este deținătoarea titlului olimpic, după o finală cu Franța.
  • Norvegia este singura selecționată care nu are în palmares o medalie de aur la o mare competiție masculină.
  • Danemarca nu a câștigat niciodată titlul mondial, singura performanță majoră care îi lipsește din palmares

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

Publicat: 23 01. 2019, 23:00
Actualizat: 25 01. 2019, 14:53