S-a stabilit prima semifinală la CM de handbal! Franța își respectă blazonul, Suedia obține cea mai bună performanță din istorie la un Mondial

  • Suedia a câștigat la o diferență de trei goluri sfertul de finală cu Danemarca, scor 26-23, calificându-se pentru prima oară în istorie într-o semifinală de Campionat Mondial.
  • Franța va fi adversara cu care nordicele se vor lupta în penultimul act al turneului final din Germania, după ce handbalistele din „Hexagon” au trecut cu 25-22 de Muntenegru.

Jucătoarele de la CSM București au pus umărul decisiv la victoria cu Danemarca

Suedezelor le-a fost greu să străpungă apărarea Danemarcei în prima parte, însă elevele lui Henrik Signell s-au dezlănțuit în repriza secundă. Suedia a condus chiar și cu 7 goluri, în minutul 46, scor 22-15, iar diferența creată a fost imposibil de remontat de daneze. După meciul încheiat cu 26-23, Suedia merge în prima ei semifinală de Campionat Mondial. MVP-ul partidei a fost Hanna Blomstrand (7 goluri), dar la victorie au pus umărul decisiv și Bella Gulden (5 goluri) și Nathalie Hagman (4 goluri) – jucătoare la CSM București.

Franța s-a impus tot la o diferență de trei goluri în sfertul cu Muntenegru

Mult mai titrata echipă a Franței a obținut biletul pentru a 5-a semifinală de Campionat Mondial! Franțuzoaicele au învins Muntenegru cu 25-22 și se află tot mai aproape de a treia medalie într-un interval de 18 luni, după ce au cucerit argintul la JO de la Rio 2016 și bronzul la Europeanul din același an. Muntenegrencele au pus probleme reale, în special datorită experimentatei Katarina Bulatovic, dar valoroasele franțuzoaice au reușit să dicteze ritmul. Amandine Leynaud a închis poarta, fiind desemnată jucătoarea meciului.

Încleștarea dintre Suedia și Franța va avea loc vineri, 15 decembrie, în orașul Magdeburg. A doua semifinală se va stabili miercuri seară, când se dispută sferturile Cehia – Olanda și Norvegia – Rusia.

Publicat: 13 12. 2017, 11:20
Actualizat: 13 12. 2017, 12:06