S-a trezit prea târziu! Steaua și-a învins rivala Dinamo, dar va juca pentru evitarea retrogradării în următoarele 3 luni. Fără miză, campioana nu a mai jucat nimic în ultimele 5 etape. Mai e rentabil actualul sistem?

Redactor:
Marius Hutu

  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo și Steaua și-au încheiat parcursul în sezonul regulat cu un rezultat suprinzător pentru ambele grupări după cum au evoluat pe tot parcursul sezonului. Echipa oaspete s-a impus cu 29-24 (14-14), după un meci în care gazdele au jucat cu frâna trasă. Dinamo merge însă în play-off de pe locul 1, în timp ce Steaua va juca în play-out, pentru evitarea turneului de baraj.

Clubul din Ghencea a dat senzația că s-a trezit prea târziu, însă victoria nu îi poate fi contestată. Cel mai bun handbalist al meciului a fost sârbul Dmitrijevic, care a confirmat abia în ultima etapă a returului. De partea cealaltă, Dinamo nu a avut nici orgolii, chiar dacă în față i-a stat rivala istorică. De când au fost siguri de locul 1 la sfârșitul sezonului regulat, băieții lui Eliodor Voica nu au mai jucat aproape nimic! Adică de vreo 5 etape, timp în care au câștigat chinuit cu Focșani și Vaslui, au terminat la egalitate cu Călărași și au pierdut cu Odorhei și Steaua. Dinamoviștii nu au mai riscat practic nimic înaintea play-off-ului și au jucat la conservare, fapt care ridică însă din nou întrebări în privința actualului sistem, cât de rentabil este! Sistemul competițional este contestat din ce în ce mai mult, inclusiv Vasile Stângă, managerul Stelei, susținând că este deficitar. „Punctele noastre câștigate cu echipele bune practic nu mai contează”. În ciuda victoriilor cu Dinamo, Constanța, CSM București și Odorhei, „militarii” vor evolua în play-out. Pentru Dinamo, în schimb, reîncepe lupta adevărată, cea pentru câștigarea unui nou titlu, În primul tur al play-off-ului, Dinamo va înfrunta Dunărea Călărași.

Dinamo – Steaua 24-29 (14-14)

Vrankovic 6, Mironescu 5, Mocanu 3, S. Esteki 3, Ragot 2, Șandru 1, Savenco 1, Mousavi 1, Asoltanei 1, Șania 1 / Dmitrijevic 8, Florea 6, Kostadinovic 4, Johansson 4, Irimescu 3, Ouksir 2, Dragnea 1, Georgescu 1

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată pe sora ei geamănă
Ireal! Cum s-a „scuzat” un bărbat în fața soției sale, după ce a lăsat-o însărcinată pe sora ei geamănă
”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense
”Mult mai mult decât plănuiau”: Dennis Man și Valentin Mihăilă semnează și vor avea salarii uriașe! Creșteri imense
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la EURO 2024
Doliu în familia lui Edward Iordănescu! Vestea tristă vine la scurt timp după ce România s-a calificat în optimi la…
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Cum l-au numit olandezii pe Florin Niță, cu trei zile înaintea duelului decisiv din optimile EURO 2024
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Imagini mult prea INDECENTE! Cum arată actrița de 57 de ani în costum de baie. Le dă clasă multor tinerele
Mireasa Anda Adam a strălucit, la propriu, într-o rochie plină de pietre prețioase, care cântărește 25 kg. Imagini unice de la nunta faraonică
Mireasa Anda Adam a strălucit, la propriu, într-o rochie plină de pietre prețioase, care cântărește 25 kg. Imagini unice de…
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
BANCUL ZILEI. Bulă: - Bună ziua, televizoare color aveţi? Vânzătorul:- Bineînţeles!
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu:
Reacţia unui turist din Eforie, întrebat de ce intră în mare, deşi e arborat steagul roşu: "Sunt daltonist!"
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
S-a aflat ce s-a întâmplat cu LOCUITORII de pe INSULA PAȘTELUI! Experții au RECUNOSCUT!
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Derapaj incredibil al lui Gigi Becali la adresa Elenei Lasconi: Cum să stăpânească 10 milioane de bărbaţi din România?
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri
Rugăciunea pe care toți credincioșii trebuie să o rostească de Sfântul Petru și Pavel. Te scapă de necazuri
Românii își primesc BANII ÎNAPOI. Se aplică și după 3 iulie. Decizia statului, definitivă
Românii își primesc BANII ÎNAPOI. Se aplică și după 3 iulie. Decizia statului, definitivă
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Detalii șocante despre măcelul din camera de hotel. Ce s-a întâmplat cu Alexandra: A fost...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Au început reducerile de vară la jocuri video. 6000 de jocuri și colecții la prețuri reduse
Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România
Cornel Dinu a găsit „intrusul” de la Euro 2024. Cine crede că nu merită să joace pentru România
Reacţia lui Spalletti, după eliminarea echipei italiene de la Euro 2024: Îi lipseşte intensitatea şi fizicul
Reacţia lui Spalletti, după eliminarea echipei italiene de la Euro 2024: Îi lipseşte intensitatea şi fizicul
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Mașina avariată după ce ai dat cu ea în groapă? Cum primești despăgubiri?
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
Anda Adam și Yosif Mohaci se căsătoresc religios. Primele imagini de la eveniment. Ce rochie de mireasă poartă artista
×