S-au bătut singure! Naționala de junioare a dat cu piciorul la o medalie la Campionatul European din Slovacia

Naționala de junioare (sub 17 ani) a pierdut și al doilea meci din grupele principale ale Campionatului European din Slovacia, scor 23-25 cu Spania, astfel că a ratat orice șansă de calificare în semifinale. Indiferent de rezultatul final din această seară, Franța și Norvegia și-au asigurat deja prezența în penultimul act al competiției.

Înaintea partidei cu Spania, România avea nevoie de cel puțin de un rezultat de egalitate sau o înfrângere la un gol cu cel puțin 26 de goluri marcate pentru a continua să spere la calificare. De partea cealaltă, ibericele aveau o șansă și mai mică pentru a conta în această bătălie, un succes la cel puțin 8 goluri cu România. Deși avea un obiectiv aproape imposibil de atins, Spania a fost echipa care și-a jucat cu mai multă ardoare șansele, chiar și pe final când lucrurile au fost evidente, faptul că nu se mai poate califica. În schimb, echipa lui Ion Ivan a fost ținută în meci și azi de paradele portarului Diana Ciucă, întrucât jocul a fost destul de haotic, „indisciplinat”, un moment bun fiind urmat de altele mai puțin bune.

Cu o sumedenie de ratări clare, dar și greșeli tehnice în atac, România nu putea spera la mai mult în fața Spaniei, iar înfrângerea a venit logic. România, Franța și Spania au câte 2 puncte în clasamentul grupei, dar bătălia a fost câștigată de Franța la golaveraj (plus 2 din meciurile directe), chiar și cu o înfrângere în fața Norvegiei. Tricolorele au doar plus unu la golaveraj într-un clasament în 3. Astfel, naționala U17 va juca pentru locurile 5-8, deși la un moment dat a lăsat senzația că nu poate rata prezența pe podium în Slovacia.

 

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Publicat: 16 08. 2017, 20:13
Actualizat: 16 08. 2017, 23:52