Dinamo București – CSM Bacău și Poli Timișoara – HC Dobrogea Sud Constanța sunt cele două semifinale ale Cupei României la handbal masculin, conform tragerii la sorți care a avut loc azi la sediul federației. Cu această ocazie a fost anunțată și gazda turneului Final Four, care se va disputa în 4-5 aprilie. Mai exact, bătălia se va da la Constanța.
HC Dobrogea Sud Constanța și Dinamo, adversare luni în Liga Zimbrilor, s-au evitat în semifinalele Cupei României și sunt favorite să se lupte în marea finală. Echipa lui Cirkovic va avea și avantajul terenului propriu cu Timișoara, în timp ce Dinamo are un plus evident de valoare față de echipa din Bacău, aflată azi în zona play-out.
Dinamo, Constanța și Timișoara sunt ultimele trei câștigătoare ale Cupei României. Dinamo a câștigat trofeul din 2017 într-o finală cu Constanța. Un an mai târziu, Constanța a terminat învingătoare după o finală cu Timișoara.
De remarcat faptul turneul Final Four revine la Constanța după o pauză de un an. În 2019, Timișoara a câștigat la Focșani.
SCM Poli Timișoara și AHC Dobrogea Sud au fost cele două cluburi care și-au exprimat dorința de a organiza turneul, iar în urma tragerii la sorți Constanța a câștigat dreptul de organizare, urmând ca în următoarea perioadă clubul să facă demersurile necesare pentru confirmarea acestui drept
Învingătoarea Cupei României se califică în viitoarea ediție a Cupei EHF.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER