Să fie de „vină” Curtea de Conturi? Un anunț al FR de Handbal pentru o achiziție publică a fost publicat la 10 luni distanță după încheierea contractului! Detaliile procedurii | EXCLUSIV

Federația Română de Handbal a achiziționat echipament de beach handbal în valoare de 91.218,50 lei în mai 2019. Întâmplător sau nu, procedura de achiziție a fost publicată în SICAP abia în această săptămână, într-o perioadă în care Curtea de Conturi efectuează o acțiune de control la forul condus de Alexandru Dedu.

Înaintea ca pandemia de coronavirus să sisteze toată activitatea în România, Curtea de Conturi a anunțat că va face un control în privința modului cum au fost cheltuite fondurile alocate de la bugetul de stat în perioada 2017-2019. În plin proces de control, Federația Română de Handbal a publicat în data de 26 martie 2020 faptul că a achiziționat echipament de beach handbal în 2019. Contractul a fost încheiat în 24 mai 2019 și a fost în valoare de 91.218,50 lei.

Contractul a fost atribuit prin negociere fără publicare prealabilă către SC MERA S FT GREEN SRL Ploiești. O astfel de procedură a fost justificată printr-o extremă urgență, determinată de evenimente care nu puteau fi prevăzute de către autoritatea contractantă.

„Având în vedere caracterul urgent pentru achiziționarea de produse, urmare a competiției ce se va desfășura în luna iunie, respectiv finalizarea unei proceduri simplificate va fi greu de realizat în timpul scurt rămas până la furnizarea produselor, ținând cont de termene și coroborat cu faptul că s-a încheiat târziu contractul de finanțare cu Ministerul Tineretului și Sportului, iar finanțarea a fost redusă față de estimarea FRH pentru aceasta activitate, trebuind efectuate alte calcule financiare”, explicația atribuirii contractului prin negociere fără publicare prealabilă a procedurilor de achiziție

Scopul oricărei proceduri de achiziție din fonduri publice este ca procesul să fie unul transparent și onest. Federația Română de Handbal a făcut anunțul acestei achiziții la 10 luni distanță

Câteva lucruri merită supuse atenției în urma acestor informații. În primul rând, scopul oricărei proceduri de achiziție din fonduri publice este ca procesul să fie unul transparent și onest. Federația Română de Handbal a făcut anunțul acestei achiziții la 10 luni distanță! Apoi, FRH beneficiază de sponsorizare de la Mera, adică importatorul Hummel în România, în ceea ce privește echipamentele sportive. Evident, aici nu a fost cazul de sponsorizare.

Într-adevăr, contractele de finanțare ale federațiilor cu MTS au fost încheiate mai târziu decât în mod obișnuit în 2019, având în vedere că Bugetul de stat a fost aprobat în 8 februarie 2019. Fiecare federație a știut în 12 februarie ce resurse bugetare urmează să primească de la MTS.

Au fost sau nu au fost evenimentele prevăzute de autoritatea contractantă?

Conform Cererii de finanțare a Federației Române de Handbal din 21 ianuarie 2019, forul condus de Alexandru Dedu a prevăzut încă de atunci obiective de performanță pentru loturile de Beach Handball.

Așadar, aceste participări la Europenele de Beach Handball în iulie 2019 erau prevăzute din timp, mai ales că nu au existat nici turnee de calificare la turneele finale. De ce nu au fost demarate din timp procedurile de achiziție pentru echipamentul de beach handbal? În documentul oficial al achiziției se argumentează faptul că negocierea fără publicare prealabilă a procedurilor a fost „justificată printr-o extremă urgență, determinată de evenimente care nu puteau fi prevăzute de către autoritatea contractantă”.

În Cererea de Finanțare a FR de Handbal către MTS în 2019 au existat solicitări și pentru competiții care s-au desfășurat în 2018

Tot legat de contractul de finanțare între Federația de specialitate și MTS din 2019, în baza căruia handbalul a primit un buget de aproximativ 10 milioane de lei, adică o creștere de aproximativ de 4,2 milioane de lei față de 2018, se regăsesc alte neconcordanțe!

La capitolul obiectivelor de performanță estimate, pe lângă întrecerile de Campionat Mondial (senioare), Campionate Europene (tineret, juniori, Open Suedia și Beach Handball), Federația Română a estimat obiective de performanță și pentru Mondialele de tineret U20 din Ungaria și Mondialele de junioare din Polonia (ambele la feminin), competiții care s-au desfășurat însă cu un an mai devreme. Pentru fiecare caz în parte au fost puse și obiective, o clasare pe locurile 1-8!

În 2019, în handbalul juvenil feminin au fost prevăzute doar Campionate Europene.

Publicat: 29 03. 2020, 14:00
Actualizat: 29 03. 2020, 14:29