„Să-și ascută dinții bine!”

Nu scăpăm de Valladolid. După ce a spulberat Steaua MFA în optimile Cupei Cupelor, echipa iberică vine în sferturi la Constanța. Tragerea la sorți a cupelor europene masculine la handbal – faza sferturilor de finală – a pricopsit-o pe HCM Constanța cu, probabil, cel mai dificil adversar posibil: Pevafersa Valladolid. Trupa antrenată de fostul selecționer al Spaniei, Juan Carlos Pastor, este un adevărat coșmar al echipelor din România. În 2006, Valladolid a trecut ca vântul pe lângă HCM, în semifinalele Cupei Cupelor, după o dublă victorie: 33-29 și 40-31. Anul acesta, Pevafersa i-a administrat Stelei cea mai drastică înfrângere din istoria participărilor în cupele europene: 41-24 în returul optimilor (33-27 în turul de la Buzău). „Tragerea la sorți a fost nemiloasă cu noi, dar Valladolid trebuie să-și ascută bine dinții dacă vrea să muște din HCM. Avem un mic avantaj din faptul că returul este la Constanța, pe 4 sau 5 aprilie”, a declarat directorul Constanței, Nurhan Ali. Steliștii au și ei un mesaj pentru constănțeni. „Îi vom ajuta cu casetele video. Le urăm baftă și le dorim să se țină mai bine ca noi. Va fi greu, pentru că Valladolid este mai tare ca orice echipă din România”, a comentat Constantin Cazacu, președintele secției Steaua MFA. Prima manșă a „sfertului” Valladolid – Constanța e programată pe 28 sau 29 martie, în Spania.

Publicat: 25 02. 2009, 00:34
Actualizat: 25 02. 2009, 09:02