Sala „Marian Cozma”
La intrarea în Școala nr. 30 „Grigorie Ghica Voievod“, pe o măsuță, câteva lumânări ard în tăcere. În spatele lor, lângă portretul handbalistului stă scris: „Marian Cozma a fost elevul școlii noastre“.
„Vestea dispariției fostului nostru elev ne-a bulversat pe toți. I-am strâns pe copii, a venit preotul și am făcut o comemorare a lui Marian. Era foarte iubit aici“, ne-a mărturisit directoarea școlii, profesoara Iulia Mortu, în timp ce ne conducea spre sala de sport ce îi va purta numele celui care anul trecut a cucerit Cupa Cupelor cu Veszprem. „A fost terminată în 2008, de către Primărie“, adaugă profesorul de sport Dan Manu, care îl descrie pe handbalist drept un copil cuminte. Prietenă de familie, Coca Dungă, cea care are în grijă sala, fiind și fochist, și administrator, nu-și poate ascunde lacrimile: „Era de-o seamă cu fiul meu. Au fost colegi, prieteni. Nu pot crede că nu mai e. Îl iubeam ca pe copilul meu. Acum, că sala îi va purta numele, voi munci cu mai mult drag aici“.
Eleve la Școala nr. 30, Nicoleta Bărculeț și Elena Sain (14 ani) au primit permisiunea de a merge mâine la înmormântare. „Suntem vecini cu el. Era un om bun, respectuos. O să ne lipsească!“.
Â