Comisia de Disciplină a Federației Române de Handbal a avut agenda plină în această săptămână, ca de altfel pe parcursul întregului sezon. Pe masă au ajuns cazurile consemnate la cele două finale mari ale Ligii Naționale dintre echipele din Baia Mare și CSM București, dar și ultimul meci al semifinalei cu cântec Minaur – Dinamo.
În primul rând, HCM Baia Mare a fost sancționată cu o penalitate de 1.000 de lei și cu organizarea a două meciuri pe teren propriu fără spectatori. Decizia a venit ca urmare a incidentelor produse de spectatori la finala cu CSM București (scor 17-20), Comisia având în vedere și rapoartele oficialilor FRH prezenți la meci. Printre altele, comentatorii DigiSport au fost înjurați și chiar bruscați în timpul finalei feminine, lucru susținut și în tranmisiunea LIVE de jurnalistul Costi Prună.
Tot după respectivul joc, Liviu Bala, președintele echipei HCM Baia Mare, a fost amendat cu 1.000 de lei pentru intrarea neautorizată în vestiarul arbitrilor și cu 2.000 de lei pentru insultarea, jignirea și amenințarea cuplului Georgescu – Moldoveanu (Constanța), care a oficiat în finala din Baia Mare. Conducătorul băimărean va trebui să pună în aplicare sancțiunea cea mai gravă.
În aceeași zi de marți – 26 mai, finala Minaur – CSM București s-a terminat la fel de tensionată, în ultimele secvențe ale jocului Marius Novanc și Marius Sadoveac fiind descalificați în urma unei altercații. Jucătorul de la CSM a fost suspendat pentru următoarele 6 jocuri, iar handbalistul lui Minaur pentru 4 jocuri!
În fine, scandalul produs de modul cum s-au executat aruncările de la 7 metri la semifinala Minaur – Dinamo, jocul fiind decisiv pentru calificarea în finală, observatorul Remus Cojocaru a fost suspendat pentru o perioadă de 6 luni (!), iar arbitrii Gorina și Melencu au primit o lună de suspendare. Aceștia au primit sancțiunile ca urmare a faptului că nu au cunoscut regulamentul și au aplicat greșit regulile de joc care au infuențat în mod negativ desfășurarea jocului. Chiar dacă regulamentul a fost aplicat prost, Comisia de Disciplină a motivat în final că nu a fost infleunțată câștigătoarea partidei.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER