Șapte foste campioane mondiale la handbal, premiate de FR Handbal
Șapte foste campioane mondiale la handbal în 1956, 1960 și 1962, Aurora Leonte, Elena Pădureanu, Aurora Alexandrescu, Elena Jianu, Constanța Dumitrescu, Elena Hedeșiu și Cornelia Diaconu, alături de antrenorul Constantin „Pilică” Popescu, au fost premiați de forul român de specialitate.
„Sunt copleșit. Doamnele au spus că îmi mulțumesc pentru acest eveniment. Nu, eu le mulțumesc dânselor. Palmaresul dânselor este impresionant. Mi-aș fi dorit să pot să spun și eu că sunt campion mondial. Astea sunt exemplele care trebuie urmate, oameni care au făcut handbalul să fie ceea ce este acum. Acesta este un eveniment reparatoriu, pentru că în ultimii ani s-a vorbit mai mult de performanțele băieților decât ale fetelor”, a declarat președintele Federației Române de Handbal, Alexandru Dedu. Fostele sportive au primit câte o plachetă și un buchet de flori și au fost invitate la masă de conducerea federației.
Florile, plachetele și complimentele actualului președinte al federației, Alexandru Dedu, le-au emoționat vizibil pe handbaliste
Antrenorul principal la obținerea celor trei titluri mondiale, primele două la handbal în 11, iar ultimul în șapte, Constantin „Pilică” Popescu, a afirmat că sportivele pe care le-a pregătit erau atlete, deoarece meciurile aveau loc pe terenul de fotbal. „Handbalul în 11 era fotbal cu mingea mică. Se juca pe terenul de fotbal, cu porți de fotbal. Atunci era o pregătire fizică excepțională. Campioanele mondiale din 1956 și 1960, în proporție de 90 la sută, au fost atlete, pentru că handbalul acela era atletism pur cu mingea în mână. Era de alergat enorm de mult. În clipa de față și cât o mai fi, România este campioană mondială la handbal în 11, pentru că nu a mai existat o altă ediție”, a adăugat „Pilică” Popescu, în vârstă de 85 de ani.
Pilică Popescu, artizan al acelor performanțe, este în istoria handbalului românesc ca unul dintre cei mai buni antrenori din toate timpurile
Constantin Popescu speră să se revadă și cu celelalte trei sportiva care nu au putut veni, Ella Jecu, Dana Ungureanu și Ecaterina Ionescu. „Aici nu au venit decât cele din București, care au mai rămas, pentru că din păcate au trecut enorm de mulți ani și au mai plecat dintre noi. Emoțiile revederii nu se pot descrie, iar dacă le descriu, mă emoționez. Dorința cea mai mare este de a ne reuni toți în toamnă, era să zic cine mai rămâne”, a completat Popescu.
Campioanele României s-au prezentat la „reunirea lotului” cu fotografii din concursuri și din cantonamente și au dezlănțuit astfel șirul poveștilor dintr-o eră în care handbalul se juca în 11
Întrebat de ce i-a fost mai ușor să lucreze cu fetele, Popescu a răspuns: „Fetele au avut mai multă seriozitate, disciplină fermă. Femeile sunt mai supuse puțin. Lucrul ăsta a contat enorm de mult. Erau dispuse să muncească pe brânci. Pe vremea aia nu exista televizor, iar multe ar fi venit și în genunchi când erau convocate. Pe atunci le era asigurată o masă pe zi și cazare, ceea ce era foarte mult față de ce aveau acasă”.
Foto: Cezara PARASCHIV