Șase pariuri pentru națională!** Trofeul Carpați l-a ajutat pe Tadici să găsească jucătoare pentru a forma o nouă echipă

România A a câștigat ieri Trofeul Carpați după un succes important în fața Spaniei, scor 30-23

Fără a avea la dispoziție jucătoarele de la Oltchim și numai cu două-trei nume printre handbalistele consacrate, România a găsit la Trofeul Carpați ceea ce și-a propus. Adică un grup de 10-12 fete care pot fi de bază în viitorul apropiat la națională. Selecționerul Gheorghe Tadici a testat nu mai puțin de 30 de jucătoare, iar noul val al handbalului românesc a demonstrat că are resurse nebănuite. Pe lângă Pintea și Țăcălie, care s-au rodat deja și într-un turneu final (Euro 2012), s-au ivit și câteva surprize: Marin, Pârvuț, Tatar, Oltean, Dedu, Tănăsie sau Perianu. Ultima n-a împlinit încă 19 ani, însă prin calitățile pe care le posedă a arătat că poate călca peste vreo 2-3 ani pe urmele unor jucătoare gen Penezic. Rămâne ca interul stânga să fie și șlefuit pentru a fi o handbalistă importantă a Europei.

 

Rezultate Trofeul Carpați

Vineri, 22 martie
România A – România B35-26
Germania – Spania27-23
Sâmbătă, 23 martie
România B – Spania25-25
România A – Germania24-24
Duminică, 24 martie
România B – Germania25-29
România A – Spania30-23

Publicat: 25 03. 2013, 08:28
Actualizat: 25 03. 2013, 08:29