Scandal monstru după partida Măgura Cisnădie – HC Zalău. Primarul localității sibiene, luat în brațe și împins de o jucătoare pentru a nu face scandal. Gheorghe Huja a luat foc și a vorbit despre găștile din handbal!

Partida Măgura Cisnădie – HC Zalău (22-22), desfășurată duminică în cadrul etapei a 24-a și aparent fără o miză foarte mare, s-a încheiat cu un mare scandal. Primarul localității sibiene, Gheorghe Huja, a intrat pe teren imediat după terminarea jocului și s-a îndreptat în mare viteză către masa oficială, unde se aflau cei doi arbitri ai jocului, Marius Pintea și Marcel Sas, dar și observatorul Ion Șerbu. Edilul-șef al orașului Cisnădie a insultat oficialii, fiind cu greu potolit de jucătoarele echipei Măgura pentru ca lucrurile să nu degenereze.

Gheorghe Huja nu se află la prima acțiune de acest gen. După un alt scandal cu arbitrii în sezonul trecut, după jocul Măgura – Rapid București, formația din Cisnădie a avut sala suspendată, fiind nevoită să joace la Sebeș. Atunci, primarul a intrat peste arbitrii Adrian Georgescu și Mihai Moldoveanu în vestiar, i-a amenințat și i-a înjurat. Oficialii jocului au făcut și cu această ocazie raport suplimentar.

„Nu puteam să cred că un primar și câțiva conducători din jurul lui să se comporte în așa fel, dând în stânga și în dreapta peste jucătoarele mele pentru a ajunge la masa oficială. Primarul a ajuns în postura de a fi luat în brațe de propriile jucătoare, recte Oana Apetrei, pentru a fi îndepărtat. Este vorba de imaginea unei comunități, a banului public pe care îl investește și a colaboratorilor economici cărora nu le face plăcere ceea ce văd. Să vină o jucătoare și să te ia pe sus, este de necrezut! Din punctul meu de vedere, regret că eforturile care le face pentru a susține această echipă le umbrește cu asemenea acțiuni, e totuși primarul localității”, a declarat Gheprghe Tadici, managerul-antrenor al HC Zalău.

ProSport l-a contactat și pe primarul Gheorghe Huja, pentru a-și susține punctul de vedere. Iar răspunsul edilului a fost incendiar:

„Am vrut să scot echipa afară din teren, am fost furat! Să se ia secvențele din ultimele 2-3 minute, când aveam 22-19 pe tabela de marcaj, a fost jaf. Ne-am trezit că suntem sancționați cu 7 metri, cu eliminare și cartonaș roșu, iar în final, în ultimele secunde, arbitrii dau eliminare de 2 minute la HC Zalău și dictează doar 9 metri pentru noi, în loc de 7 metri, așa cum spune noul regulament. Din minutul 1 au fost călare pe noi, noroc că a jucat echipa noastră foarte bine și nu au avut ce să ne facă.

Nu înțeleg de ce nimeni nu pune degetul pe rană vizavi de acești arbitri care își bat joc, hotărăsc soarta echipelor. Ei au toate metodele, dau cartonașe, te trimit în tribune, te lămuresc repede. Am vrut să scot echipa de pe teren în semn de protest, așa nu se mai poate. Chiar nimeni nu poate să vadă că Gheorghe Tadici face cărțile în Federația Română de Handbal cu toată gașca lui? Sunt mulți oficiali care au obligații față de acest om. Ce se întâmpla în urmă cu mai mulți ani la fotbal, avem acum la handbal, o cooperativă. Și nimeni nu spune ceva. Sunt două tabere în handbalul românesc, cea a lui Alexandru Dedu, cu care sunt de acord, și cea a lui Tadici cu oamenii lui, care fac legea.

Nu mai am nimic de pierdut, să mă suspende. Desființez echipa și fac hochei dacă este nevoie”.

Vizat de aceste declarații, Gheorghe Tadici a susținut: „El vorbește de găști din propria experiență, de vreo 3 ani doar de găști vorbește, dar locul lui era tot la turneul de baraj. Are buget de 2-3 ori mai mare peste jumătate din Liga Națională, dar în fiecare an scapă așa cum scapă. Poate să folosească în continuare liniștit banii finanțatorilor-colaboratorilor, îi folosește prost. Nu am mai văzut și auzit ca un primar să fie oprit, luat în brațe și împins de o jucătoare pentru a nu face scandal. Nu o să intru în polemică acum cu un tip care ar trebui să aibă preocuparea cum conduce comunitatea și nu cum cheltuie banii sponsorilor, care probabil bagă bani mai mult din obligație decât din plăcere. Știu ei de ce…”.

Cât privește comentariile lui Gheorghe Huja privind deciziile arbitrilor din finalul jocului, fostul selecționer a spus: „Prin afirmațiile care le-a făcut la terminarea jocului a demonstrat că este paralel cu regulamentul de handbal, habar nu are de acest sport. Doar că vrea să se bage și el în seamă”.

De remarcat faptul că înaintea acestui joc, Măgura Cisnădie își asigurase menținerea în Liga Națională.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului? 

.

Publicat: 10 04. 2017, 19:20
Actualizat: 10 04. 2017, 21:28