Scandal Poli vs Constanța după un meci tensionat: „Suntem acuzați pentru faptul că muncim să ne câștigăm punctele. Ce trebuia să facem, să ne dăm la o parte? Dacă am câștigat Cupa României, nu mai jucăm?
Partida Poli Timișoara – HC Dobrogea Sud Constanța (scor 22-22), desfășurată joi în Banat, a aprins un play-off destul de liniștit din toate punctele de vedere până acum. Jocul a avut de toate, inclusiv scandal la final. Surprinși și de ambiția și tăria cu care gazdele au evoluat, „delfinii” au făcut mai multe acuzații după terminarea partidei.
Branislav Angelovski, team-managerul echipei, a acuzat federația că trage anumite sfori, declarând printre altele: „Un meci foarte dur și foarte urât. Oficialii federației au făcut meciul urât, deoarece au venit să facă un joc în afara terenului. Noi am știut asta, dar nu e nicio problemă. E o atenționare la ce să se aștepte jucătorii la meciul cu CSM. Pentru că văd cine sunt arbitrii. Meciul nu a fost făcut ca Timișoara să câștige, ci ca să piardă Constanța. Pentru că e mai ușor pentru Dinamo să joace o finală cu CSM, deoarece la Constanța ar avea de jucat două meciuri. E 100% clar, adevărat. Miza meciului nu era pentru Timișoara, ci ca Dinamo să aibă două meciuri pe teren propriu cu CSM. Timișoara nu va câștiga cu CSM, deoarece nu vine singură, ci cu doi oameni în spate, cu toată federația. Îmi pare rău, deoarece îl cunosc pe Fenici de zece ani de când sunt în România. Ce face el e o rușine și mi se pare că poate face asta doar la Timișoara. Sare pe arbitri, pune presiune. Terenul la Timișoara este foarte greu”.
Declarațiile oficialului de la Constanța i-a surprins pe cei de la Timișoara. „Nu poți să spui, este o rușine ce face Cristi Fenici. Este căpitanul echipei de atâția ani, este căpitanul echipei naționale. Adversarii au fost supărați de ce joacă Timișoara cu ambiție. Poli a vrut să câștige pentru că nu este gata totul, încă avem șanse la locul 2. Dacă am fi câștigat cu Constanța, eram la patru puncte de CSM București. Acum, nu știu dacă vom câștiga la Călărași, dar ne ducem să luăm toate punctele. Dar și Dunărea Călărași dacă va câștiga, este o problemă pentru CSM București. Sper ca HC Dobrogea Sud Constanța să se bată și ei cu CSM București, la fel cum am făcut-o și noi”, a fost reacția lui Dan Dumitru, team-managerul echipei Poli.
Oficialul bănățean a întărit ideea că nu a jucat pentru Dinamo sau CSM București în partida de joi: „N-am înțeles acuzațiile cu Dinamo, cu CSM București. Suntem singurii care i-am bătut pe Dinamo de două ori în acest sezon. Surprinderea noastră este faptul că suntem acuzați pentru faptul că muncim să ne câștigăm punctele. Ce trebuia să facem, să ne dăm la o parte? Dacă am câștigat Cupa României, nu mai jucăm? În loc să fim apreciați pentru asta, suntem arătați cu degetul și nu înțeleg”.
Dan Dumitru a evidențiat apoi: „Să nu uităm că noi am jucat fără Dragas, fără Sadoveac, iar din minutul 35 în poartă a fost puștiul Robert Rusu. Noi ne-am jucat șansele cu ce am avut, restul sunt speculații. Dar să faci asemnenea declarații… Cerți federația, cerți toată lumea, dar de ce nu te cerți pe tine, pentru că ai avut toată echipa! Ca să nu mai vorbim de bugete”.
În urma rezultatului de ieri, HCDS și-a mărit totuși avansul în Seria A la șase puncte, după ce Dunărea a învins pe CSM București cu 26-22. Duminică se dispută CSM București – Constanța, meci care poate tranșa definitiv lupta pentru calificarea în marea finală din Grupa A.