Cu puțin timp înaintea partidei România – Ucraina (miercuri, ora 18:30), în preliminariile Campionatului European 2020, Tomas Ryde a fost nevoit să facă o modificare în lot.
Ana Maria Savu a fost chemată de urgență la lot, după ce Bianca Tiron a călcat pe piciorul unei coechipiere și s-a accidentat, devenid astfel indisponibilă. Selecționerul a mers pe mâna interului dreapta de la Vâlcea, chiar dacă are în picioare doar câteva minute în acest sezon, în ultimele partide cu U Cluj și CSM București.
Postul de inter dreapta era și cel mai descoperit în lot. Până la convocarea Anei Maria Savu, România avea la dispoziție un singur inter de mâna stângă, Daria Bucur de la Corona Brașov.
Cu Ana Maria Savu, SCM Rm. Vâlcea a ajuns la șapte jucătoare la prima reprezentativa. Vâlcea nu a mai avut o „delegație” atât de numeroasă la națională de pe vremea Oltchimului. Din echipă mai fac parte portarii Yuliya Dumanska și Diana Ciucă, extrema Cristina Florica, centrul Mădălina Zamfirescu, pivotul Raluca Băcăoanu și interul Andreea Adespii.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER