Poli Timișoara trece prin schimbări de lot înainte de reluarea Ligii Zimbrilor. Clubul de handbal s-a despărțit de sârbii Aleksandra Milenkovic și Savo Slavuljica, care nu au acceptat reducerea contractuală. În schimb, doar pentru unul dintre ei s-a găsit înlocuitor, portarul Răzvan Szopka.
Sârbii Aleksandr Milenkovic, portar, și Savo Slavuljica, inter dreapta, au venit la echipa timișoreană în vara trecută și câteva luni nici nu au avut drept de joc, din cauza problemelor cu legitimarea jucătorilor extra-comunitari. Informațiile ProSport sunt că la echipă s-au propus reduceri contractuale, iar cei doi plavi au spus că suma propusă o pot câștiga foarte bine și în țara lor natală.
Parțial, antrenorul Vlad Caba a și confirmat asta. ”Eu nu particip la negocieri, nu sunt manager. Dar, într-adevăr, ei au plecat în contextul în care erau și probleme cu permisul de muncă, iar noi trecem și printr-o reorganizarea financiară. S-au propus noi contracte și ei nu au acceptat”, a declarat, pentru ProSport, antrenorul lui Poli.
Caba spune că au reușit să nu rămână descoperiți la postul de portar, unde au profitat de situația Reșiței și l-au adus pe Szopka, portar de 36 de ani care s-a consacrat la ”U” Cluj și Potaissa Turda, dar pentru postul de inter dreapta vor rămâne descoperiți.
”Am reușit să profităm de situația de la Reșița și l-am adus pe Szopka. Este un portar bun și va fi rezerva lui Cristian Tcaciuc. Trebuia să aducem pe cineva în contextul în care al treilea portar, Claudiu Pal, este un copil. Rămânem descoperiți pe postul de stângaci, unde îl avem doar pe Sadoveac. Nu vom mai aduce pe nimeni pe acest post”, a mai spus Caba.
Poli e pe locul 7 în Liga Zimbrilor și rămâne doar cu un străin, portughezul Sergio Monteiro de Barros. Miercuri, de la 16:30, echipa timișoreană începe returul campionatului cu un meci cu Turda, la turneul de la Sfântu Gheorghe.
Foto: SCM Politehnica Timișoara
S-au stabilit cele două semifinale ale Campionatului Mondial de Handbal Masculin 2021
Scandal uriaș în handbalul românesc! Un antrenor acuză dur arbitrajul și federația: „Arbitrii au tras numai într-o direcție! Cineva și-a băgat coada. Și a băgat-o bine. Elevii mei au plâns după meci” | EXCLUSIV
Vasile Stîngă dă de pâmânt cu Alexandru Dedu: „Asemenea tupeu n-am văzut în viața mea! Ne prostește în față!” + Declarația care a declanșat războiul dintre cei doi
Alexandru Dedu a anunțat că va candida pentru încă un mandat de 4 ani în fruntea Federației Române de Handbal. De ce l-a ales pe Adi Vasile selecționer
Poli Timișoara nu poate participa la ultimul turneul de handbal din 2020 din cauza unor cazuri de coronavirus! Echipa va pierde meciurile la ”masa verde”
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER