SCM Râmnicu Vâlcea a pierdut încă o jucătoare de bază. Rebeca Necula a fost operată la gleznă
Coordonatorul de joc al echipei feminine de handbal SCM Râmnicu Vâlcea, Rebeca Necula a suferit luni o intervenție chirurgicală la glezna piciorului stâng și va lipsi de pe teren circa trei luni.
Accidentată la ultimul joc oficial, cel cu Dunărea Brăila, Rebeca Necula (20 ani) a fost operată la unul din ligamentele de la glezna piciorului stâng. Astfel, Vâlcea va avea încă o jucătoare indisponibilă, pe lângă mai vechile absențe ale lui Elghaoui, Glibko și Kelemen.
SCM Râmnicu Vâlcea a pierdut încă o jucătoare de bază. Rebeca Necula a fost operată la gleznă
În schimb, nemțoaicele Maidhof și Zschocke ar putea reveni din luna ianuarie, după ce vor rata Campionatul Mondial în urma accidentărilor suferite la ultima acțiune a lotului național.
Centrul de la SCM Rm. Vâlcea este convinsă că echipa sa va depăși perioada ingrată în care se află datorită multiplelor absențe din lot.
„Din păcate, trăiesc în acest moment o accidentare majoră, prima din toată cariera mea și sper să fie ultima. Dacă analizez evoluția mea până în prezent sunt mulțumită, dar pot să spun că sunt conștientă și înțeleg că sunt expusă și la asemenea riscuri. Cu susținerea pe care am avut-o pe toată perioada acestui an, atât din partea conducerii cât și a colegelor, cu iubirea pe care mi-au arătat-o suporterii noștri minunați cărora le transmit că sunt bine, sunt sigură că timpul petrecut departe de teren mă va ajuta să îmi pun ordine în gânduri, pentru a reveni mai concentrată, mai determinată și mai puternică.
Deși echipa este într-o situație ingrată, majoritatea dintre noi fiind departe de teren, sunt alături de puținele colege apte urându-le succes, inspirație și sănătate, pentru a depăși această perioadă extrem de dificilă. Mulțumesc tuturor celor din conducere care au fost și sunt lângă mine în acest timp. De asemenea, mulțumesc echipei medicale condusă de doctorul Raul Colța, cât și personalului pentru îngrijire și profesionalism” a declarat Rebeca Necula pentru siteul oficial al clubului.
Venită în vară la SCM Rm. Vâlcea, Rebeca Necula a avut o ascensiune fulminantă în acest sezon, iar luna trecută a debutat și la echipa națională de senioare, în jocurile din preliminariile Euro 2024.