SCM Râmnicu Vâlcea este prima finalistă a Cupei României! A doua semifinală, CSM București – Gloria Buzău, se dispută de la ora 18:00
SCM Râmnicu Vâlcea s-a calificat în finala Cupei României la handbal feminin, după succesul cu 30-23 în fața echipei Rapid București, în prima semifinală din cadrul turneului Final Four care are loc la sfârșitul acestei săptămâni în Sala „Polivalentă” din capitală. A doua finalistă o vom afla azi după partida CSM București – Gloria Buzău, care va începe la ora 18:00 (TVR 1). Finala competiției are loc duminică, de la ora 18:00.
SCM Râmnicu Vâlcea a făcut diferența cu faza a doua și contraatac. Achizițiile au dat satisfacție în primul joc
SCM Rm. Vâlcea a luat un start destul de bun în noul sezon, fiind într-o dispoziție excelentă de joc cu o săptămână înaintea primului joc în Liga Campionilor, care va fi susținut la Brest Bretagne. Revenirea în competiții a formației lui Florentin Pera a fost amânată cu două zile , după ce partida din sferturile de finală cu Dunărea Brăila a fost amânată.
În mare parte, ultima campioană a României și-a păstrat lotul din sezonul trecut, la care a „lipit” câteva handbaliste cu mare experiență pe plan internațional, precum Zeljka Nikolic (SCM Craiova), Maren Nyland Aardahl (Bietigheim) și Evgenija Minevskaja (Brest Bretagne). Toate trei au dat satisfacție în partida cu Rapid București.
Dintre acestea, Maren Nyland Aardahl a început din primul minut, fiind o handbalistă completă. Ea s-a integrat foarte bine și în sistemul de apărare. Fetele conduse de Carmen Amariei au reușit să marcheze primul gol după 8 minute de joc, prin Ștefania Lazăr. Pivotul din Norvegia a arătat calități bune și pentru atac. Chiar dacă are o talie diferită de Asma Elghaoui, Aardahl s-a remarcat inclusiv la jocul de contraatac și faza a doua. După 15 minute de joc (scor 8-4), noua achiziție a marcat două goluri și a obținut o aruncare de la 7 metri, transformată de Glibko.
Rapid București a făcut destule achiziții în această vară, dar nu a „aruncat” încă în teren artileria grea: portarul Foggea, pivoții Kassoma și Cavlolic, dar mai ales conducătorul de joc. Dar cel puțin în prima repriză, formația din capitală a reușit să țină cât de cât aproape de Vâlcea, grație în special centrului Daniela Todor, care a impulsionat permanent atacul.
De la 9-7 (min. 19), SCM a reușit să se desprindă la 12-7 cu trei contraatacuri consecutive. A intrat în teren și Asma Elghaoui, cel mai bun pivot al Ligii Campionilor în ultimul sezon, două din cele trei reușite aparținându-i. Contraatacul și faza a doua este o armă pentru formația din Vâlcea și a reușit să o fructifice foarte bine și în această semifinală. Asma Elghaoui a făcut senzație, dar nr. 1 în echipă a fost și cu această ocazie Fraga Fernandez, cea care a dictat practic ritmul partidei.
Rapid s-a mai apropiat în debutul părții secunde la trei goluri (14-11), dar calificarea echipei SCM Rm. Vâlcea nu a mai fost amenințată în niciun moment, în ciuda faptului că Laura Popa a dat drumul la braț și a marcat gol după gol pentru echipa giuleșteană. La final, Vâlcea a câștigat cu 30-23, diferență care în mare măsură a reflectat valoarea celor două formații la această oră. Florentin Pera i-a oferit 30 de minute de joc și „mezinei” Diana Ciucă.
Principala provocare a startului de sezon abia acum urmează, finala Cupei României. În ultimii 2 ani, SCM a pierdut trofeul după finalele cu CSM București.
SCM Rm. Vâlcea – Rapid București 30-23 (14-10)
Elghaoui 6, Lopez 6, Fernandez 4, Nikolic 3, Minevskaja 3, Aardahl 2, Glibko 2, Gonzalez 2, Trifunovic 1, Norgaard 1 / Todor 6, Popa 6, Constantinescu 5, Bazon 2, Lazăr 1, M. Ilie 1, Boljevic 1, Trifan 1