SCM Râmnicu Vâlcea, victorie mare în Liga Campionilor

SCM Râmnicu Vâlcea a spart gheața în Liga Campionilor! Echipa noastră a obținut astăzi primul succes, la Koprivnica, 27-25 (15-13) cu Podravka.

După șase înfrângeri consecutive, ultima dintre ele cu Gyor, SCM a reușit în Croația primul succes în Grupa B a Ligii Campionilor, la capătul unui joc în care a condus în permanență pe tabelă.

Sâmbătă, CSM București și-a continuat parcursul modest și a pierdut clar cu Vipers, chiar la București: 22-29.

SCM Râmicu Vâlcea, la prima victorie în Liga Campionilor

Cu o apărare mobilă și agresivă condusă de Aardahl și Trifunovic, cu un atac precis în care au strălucit Liscevic, Gonzalez și Minevskaja, Vâlcea a controlat prima repriză din Croația. După un start de joc echilibrat (4-4 în minutul 8), echipa lui Florin Pera a avut momente foarte bune și s-a desprins la 9-5 în minutul 18. Iuliya Dumanska le-a ținut pe croate în joc și Podravka s-a apropiat la un singur gol: 12-13 în minutul 27. Chiar în finalul reprizei, Liscevic a înscris și Vâlcea a intrat la cabine în avantaj, scor 15-13.

Fostul portar al Vâlcii, Iuliya Dumanska a avut parade de efect în startul părții secunde și Podravka s-a apropiat periculos, 21-22 în minutul 47. Intrată în ultimul sfert de oră, Diana Ciucă a închis poarta, iar SCM s-a desprins decisiv, 25-21 în minutul 55. În final, campioana României a învins cu 27-25 și a urcat până la locul 6 în grupă, la egalitate de puncte cu Podravka și Borussia Dortmund, echipa vâlceană având un golaveraj mai bun. EHF nu a programat încă trei jocuri restante ale SCM-ului, ”dubla” cu Borussia și jocul de acasă cu Podravka.

SCM Râmnicu Vâlcea este deja cu gândul la Buducnost

Team managerul echipei vâlcene, Florin Verigeanu așteaptă ca echipa să crească în exprimare în perioada următoare: „Este o victorie importantă pentru moralul echipei, a fost a doua victorie în decurs de doar patru zile. Sper să urcăm de la meci la meci și să ajungem la forma pe care antrenorul și-o dorește, pentru că urmează jocuri foarte importante, atât în campionat cât și în Liga Campionilor. Felicit jucătoarele și staff-ul tehnic și de acum ne pregătim de jocul de miercuri, cu Buducnost, care a obținut un rezultat foarte bun la Brest, după ce a condus cu 18-11 la pauză”.

Diana Ciucă a încheiat jocul cu un procentaj al mingilor apărate de 33,6%: Nu a fost un joc ușor pentru noi, dar suntem foarte fericite că am obținut victoria. Cred că ne vom pregăti mai bine în viitor și trebuie să avem încredere mai multă în noi”.

SCM Râmnicu Vâlcea, program infernal în următoarea săptămână

Pentru oltence urmează o săptămână de foc, cu două jocuri consecutive la Râmnicu Vâlcea, restanța cu Buducnost Podgorica (20 ianuarie, ora 17.00) și meciul cu CSKA Moscova (24 ianuarie, ora 18.00).

Cum a aratăt Râmnicu Vâlcea cu Podravka: Batinovic, Hosu, Ciucă – Minevskaja 7, Trifunovic 4, Gonzalez 4, Liscevic 3, Aardahl 3, Elghaoui 3, Nikolic 2, Florica 1, Lopez.

Publicat: 17 01. 2021, 19:33
Actualizat: 17 01. 2021, 20:11