SCM Rm. Vâlcea a câștigat turneul de pregătire cu Corona Brașov, Danubius Galați și CSM Slatina
Râmnicu Vâlcea a câștigat azi prima ediție a Cupei SCM, patrulater pe care l-a găzduit pe parcursul a două zile și la care au mai participat Corona Brașov, Danubius Galați și SCM Slatina.
Sâmbătă, în cel mai interesant joc al turneului, SCM Rm.Vâlcea a învins pe Corona Brașov, scor 29-27. Golghetera din sezonul trecut al Ligii Naționale, Iryna Glibko nu a jucat la acest turneu pentru Vâlcea, fiind menajată după o accidentare ușoară la gleznă.
SCM Râmnicu Vâlcea este calificată în premieră în turul II al Cupei EHF, acolo unde va întâlni pe învingătoarea din dubla Bruhl Handball (Elveția) / Kastamonu Belediyesi (Turcia).
Tehnicianul de la SCM Rm.Vâlcea, Florin Pera speră să regleze până la startul sezonului minusurile de la echipa sa. „A fost un turneu reușit, am obținut trei victorii, două detașate ieri, azi a fost un joc mai echilibrat cu Corona, care este una din candidatele serioase la medalii. Urmărim să jucăm în viteză, să repunem mingea rapid, chiar dacă au fost greșeli, am avut și plusuri și minusuri. Sper să creștem de la zi la zi, mai avem șase meciuri tari, mergem în Ungaria și mai avem un turneu la Vâlcea cu Brăila, Zalău și Bekescsaba. Începem să ne apropiem de ceea ce ne dorim, dar mai e mult până departe, sunt multe jucătoare care nu sunt încă la nivelul fizic la care ni l-am fi dorit, dar este bine că aceste victorii dau încredere și moral echipei. Mulțumesc publicului care a venit și a susținut echipa și felicit fetele pentru modul cum au abordat acest turneu, sper să continuăm pe aceeași linie”, a declarat antrenorul SCM-ului, Florin Pera.
Rezultate:
VINERI:
Corona Brașov – Danubius Galați 29-24
SCM Rm. Vâlcea – CSM Slatina 26-14
Corona Brașov – CSM Slatina 33-27
SCM Rm. Vâlcea – Danubius Galați 28-10
SÂMBĂ‚TĂ‚:
Danubius Galați – CSM Slatina 23-19
SCM Rm. Vâlcea -Corona Brașov 29-27.