SCM Rm. Vâlcea a făcut o nouă achiziție! Cum arată acum lotul pentru Liga Campionilor și prin câte testări pentru Covid-19 au trecut fetele lui Florentin Pera, înainte ca sezonul să înceapă

Raluca Dascalete in meciul de handbal feminin dintre Rapid Bucuresti si AHCM Slobozia, din cadrul Ligii Florilor, desfasurat in Sala Rapid din Bucuresti, sambata 5 octombrie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

SCM Rm. Vâlcea a făcut o nouă achiziție în aceste zile, este vorba despre Raluca Dăscălete. Interul venit de la Rapid București este a 18-a jucătoare înscrisă de formația lui Florentin Pera în Liga Campionilor.

SCM Rm. Vâlcea a făcut a cincea achiziție în această vară

Ultima campioană a României în handbalul feminin a vrut să mai adauge ceva la linia de 9 metri, mai ales că transferul Dariei Bucur nu a fost încă rezolvat. Handbalista este în stare de suspendare, iar răspunsul de la WADA privind înghețarea pedepsei la jumătate întârzie. Interul dreapta de la Corona Brașov se va alătura echipei de îndată ce va scăpa de probleme. Între timp, Vâlcea a semnat și cu Raluca Dăscălete, care a venit la SCM din postura de jucătoare liberă de contract.

„Având în vedere situația celor două jucătoare de la Brașov (n.r. Daria Bucur și Daciana Hosu), care nu este clarificată, am căutat o opțiune la linia de 9 metri. Am luat o jucătoare care este din Vâlcea, a făcut junioratul aici. Este o sportivă cu calități foarte bune. Desigur, nu a prins perioada de pregătire cu noi, însă sunt convins că treptat va ajunge la un nivel optim de pregătire și sper să se integreze cât mai bine, să ne aducă un plus în ceea ce privește atât faza de apărare, cât și de atac”, a declarat Florentin Pera.

Raluca Dăscălete revine, așadar, la Vâlcea, ea fiind înscrisă și pe lista EHF, care cuprinde alte 17 jucătoare. Ea reprezintă a cincea achiziție în această vară, după Zeljka Nikolic (SCM Craiova), Maren Nyland Aardahl (Bietigheim), Evgenija Minevskaja (Brest Bretagne) și Sara Rus (CNE Rm. Vâlcea)

Lotul echipei SCM Rm. Vâlcea pentru Liga Campionilor:

  • Portari: Marta Batinovic, Diana Ciucă, Sara Rus
  • Extreme stânga: Roberta Stamin, Cristina Florica, Ann Grete Norgaard
  • Interi stânga: Raluca Dăscălete, Iryna Glibko, Evgenija Minevskaja, Jelena Trifunovic
  • Centri: Alicia Fraga Fernandez, Kristina Liscevic
  • Inter dreapta: Mireya Gonzalez
  • Extreme dreapta: Zeljka Nikolic, Marta Lopez
  • Pivoți: Daniela Marin, Asma Elghaoui, Maren Aardahl

Până când Daria Bucur se va alătura lotului, Vâlcea are o singură jucătoare de mâna stângă la linia de 9 metri, este vorba despre Mireya Gonzalez, care la rândul ei are o problemă la un deget. Ea va lipsi în jur de 10 zile de la pregătiri, dar antrenorul Florentin Pera spre că handbalista va fi aptă la startul oficial de sezon, programat pe data de 3 septembrie, în sferturile de finală ale Cupei României, cu Dunărea Brăila.

„Problema foarte mare este lipsa unor jocuri internaționale de pregătire, având în vedere că în 12 septembrie vom avea primul joc la Brest Bretagne în Liga Campionilor. Celelalte echipe din grupa noastră se pregătesc, au fost multe meciuri internaționale. Noi vom pleca cu un deficit din acest punct de vedere față de celelalte echipe. Sper ca jocurile din Cupa României să ne ajute totuși în vederea abordării partidelor din Liga Campionilor”, ne-a relatat Florentin Pera.

Ne dorim să se găsească cât mai repede soluții pentru a începe campionatul, e foarte greu să ții conectate și motivate jucătoarele, având în vedere că le tot spui că se mai amână o săptămână. La un moment dat o să creadă că nu se mai joacă”, Florentin Pera

SCM Rm. Vâlcea a programat pentru azi a cincea testate pentru Covid-19 din această perioadă, toate rezultatele de până acum fiind negative.

Publicat: 19 08. 2020, 09:58
Actualizat: 19 08. 2020, 09:59