Maren Nyland Aardahl (26 ani) este a doua achiziție a echipei SCM Rm. Vâlcea pentru sezonul 2020-2021. Jucătoarea din Norvegia evoluează pe postul de pivot și vine în România de la Bietigheim (Germania), formație cu care a jucat în acest sezon în Liga Campionilor.
Maren Nyland Aardahl a intrat în atenția campioanei României după meciurile directe cu Bietigheim din toamna trecută. Pivotul norvegian a marcat de fiecare dată câte 4 goluri, fiind o jucătoare bună atât pentru apărare, cât și pentru atac.
„Sunt nerăbdătoare să mă alătur în această vară echipei SCM Ramnicu Vâlcea. Cred că am luat cea mai potrivită decizie. Vâlcea este următorul pas în cariera mea! Sper din tot sufletul să fie bine pentru toată lumea. Am văzut că strategia antrenorului Florentin Pera este bazată pe o apărare solidă, puternică în zona centrală. Cred că pot să mă încadrez la acest proiect”, Maren Aardahl pentru pagina oficială a SCM Rm. Vâlcea
Citește și: Evgenija Minevskaya vine de la Brest Bretagne să întărească echipa campioană
Handbalista nordică va avea a doua experiență în străinătate la Rm. Vâlcea, după acest sezon în Germania. Până să ajungă la Bietigheim, Aardhal și-a petrecut toată cariera la Byasen Trondheim.
În ceea ce privește parcursul ei la nivel de echipe naționale, Aardahl a avut până acum performanțe în beach-handball, unde a cucerit medalia de aur la Euro 2017, argint și bronz la Mondialele din 2018, respectiv 2016. Jucătoarea nu a reușit să se impună în reprezentativa Norvegiei (indoor), din moment ce acest post a fost foarte bine acoperit în ultimii ani, cu Brattsett, Loke, Frafjord și Ingstad. Având în vedere însă ascensiunea jucătoarei din ultima vreme, n-ar fi exclus ca Aardahl să devină în curând o prezență și la echipa națională. Ea este deja în anticamera primei reprezentative, fiind convocată destul de des la lotul B.
Altfel, Maren a fost descrisă de fostul club din Norvegia ca fiind „o fată serioasă, înțeleaptă și tânără, care a început handbalul la Byasen. Ea a progresat extraordinar în ultimii ani și a devenit o jucătoare puternică în defensivă și un pivot care nu este ușor de oprit. Ea nu neglijează nici un antrenament și alocă foarte mult timp și energie pentru a fi bine pregătită, pentru a deveni o jucătoare de handbal cu adevărat bună. Urăște să piardă, orice ar fi. Maren este și o fată cu multe zâmbete și o mulțime de expresii faciale amuzante”. Din acest motiv, Byasen a și denumit-o în urnă cu ceva timp „Fata cu 1.000 de fațete”, iar vestiarul din Trondheim a descris-o „diva de gangster”.
În afara parchetului, Aardhal a fost pasionată de economie, urmând și cursuri de specialitate în acest sens, în cadrul unei universități de profil din Trondheim.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER