Jelena Trifunovic a fost desemnată MVP-ul etapei a 14-a în Liga Florilor MOL, după victoria clară a echipei SCM Rm. Vâlcea la Dunărea Brăila cu scorul de 31-25. Ancheta este realizată de Sindicatul Handbaliștilor din România (SHR) și ProSport.
Campioana României a avut o deplasare grea în prima etapă a returului, dar și-a făcut meciul ușor încă de la început. Iar un mare merit l-a avut și Jelena Trifunovic, jucătoarea transferată în noiembrie de la SCM Craiova. Interul stânga a avut un rol esențial în apărare, dar un aport important și în atac. În primele 15 minute, Trifunovic a marcat patru goluri, iar Vâlcea a luat un avans de 6 goluri încă din minutul 9 (scor 8-2). De acolo, echipa lui Florentin Pera nu a mai avut emoții până la fina.
La rândul lui, Florentin Pera a fost desemnat antrenorul etapei, având în vedere că Vâlcea a câștigat de o manieră categorică un meci dificil în deplasare.
Cel mai bun „7” – Etapa a 14-a, Liga Florilor MOL
Portar: Ana Maria Măzăreanu (Minaur Baia Mare)
Extremă stânga: Ana Maria Iuganu (Gloria Buzău)
Inter stânga: Oana Andrei (CSM Slatina)
Centru: Ana Maria Țicu (SCM Craiova)
Inter dreapta: Mireya Gonzalez (SCM Rm. Vâlcea)
Extremă dreapta: Mădălina Predoi (Măgura Cisnădie)
Pivot: Crina Pintea (CSM București)
MVP: Jelena Trifunovic (SCM Rm. Vâlcea)
Cel mai bun antrenor: Florentin Pera (SCM Rm. Vâlcea)
Sursa foto: SCM Râmnicu Vâlcea – Handbal feminin / Facebook
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER