SCM Rm. Vâlcea – CSM București, meciul zilei în Liga Florilor! Bent Dahl îl amenință pe Adi Vasile: „Dacă vom avea o scânteie, le vom pune presiune” | SPECIAL
Derby-ul etapei a cincea din Liga Florilor la handbal feminin, SCM Rm. Vâlcea – CSM București. se va disputa în Sala Sporturilor Traian, joi, 22 septembrie 2022, de la ora 17.30 și va fi televizat în direct de Pro Arena și Voyo.ro.
Vâlcea joacă un handbal spectaculos și după patru etape ocupă locul 3, la egalitate de puncte cu CSM București, care are însă un golaveraj mai bun.
Echipa din Capitală este și în acest sezon favorită la câștigarea titlului, ținând cont de lot și de buget.
SCM Rm. Vâlcea – CSM București, meciul zilei în Liga Florilor! Bent Dahl îl amenință pe Adi Vasile: „Dacă vom avea o scânteie, le vom pune presiune” | SPECIAL
Vâlcea (141 goluri) și CSM București (137 goluri) au cele mai bune atacuri din campionat, astfel că joi, în Sala Traian este așteptat un spectacol de gală.
Cei doi antrenori care vor fi joi adversari, Bent Dahl și Adi Vasile au fost până de curând colegi pe banca naționalei feminine, dar FRH nu le-a prelungit acordurile, iar norvegianul a preluat reprezentativa Cehiei.
FRH a delegat pentru acest derby un cuplu internațional de arbitri, format din Mihai Pîrvu (București) și Mihai Potîrniche (Buzău).
În sezonul trecut, Vâlcea a câștigat cu CSM pe teren propriu, scor 31-30, puncte care la finalul precedentului sezon au costat mult trupa din Capitală.
Ce spune Bent Dahl despre derby-ul cu CSM București?
Antrenorul echipei vâlcene, Bent Dahl spune că CSM nu ar trebui să piardă puncte în campionat, ținând cont de valoarea lotului. ”Am muncit mult în pregătiri pentru a schimba stilul de joc al echipei, pentru a oferi fanilor un handbal de calitate, iar fetele s-au adaptat rapid și am avut un start bun de sezon.
Ne pregătim în fiecare zi și sperăm că apărarea să fie mai bună în meciul de joi, cu CSM București, trebuie să facem progrese și la acest capitol.
În meciul cu CSM avem numai de câștigat, echipa din Capitală nu ar trebui să piardă niciun joc în campionat, are jucătoare de top, o să pregătesc cu intensitate acest joc și rămâne de văzut dacă vom fi la un nivel bun.
Dacă vom avea o scânteie, le vom pune puțină presiune, dar voi fi foarte fericit dacă ne vom face jocul nostru, apoi vom vedea și rezultatul. Consider că nu va fi o problemă pentru CSM București că meciul cu noi este între două jocuri de Liga Campionilor
Adversarele au avantajul că au un flux bun de jocuri, cu adversari de top la nivel internațional și au mare experiență la acest nivel.
Pe noi ne motivează mereu să jucăm contra lor, este un test pentru nivelul de top, dacă vom dori să fim acolo în viitor. Acest meci nu ne poate schimba obiectivul pentru sezon, chiar dacă câștigăm sau pierdem, rămân multe meciuri de jucat în campionat.
Portarul Isabell Roch vorbește deja în limba română
Eu sunt antrenor care mereu merg la victorie, indiferent de adversar, apoi învățăm din eșecuri dar și din victorii” a spus nordicul.
Deși are doar un an petrecut la Rm. Vâlcea, portarul Isabell Roch vorbește deja în limba română. Nemțoaica speră ca la final de sezon, echipa sa să fie din nou pe podium.
”CSM București este echipa favorită, la fiecare meci, pentru că are foarte multe jucătoare experimentate, cu multe internaționale, vom avea un meci dificil. Și Vâlcea este o echipă bună și sperăm că ne vom ridica la așteptările tuturor.
Sper că vom juca cu sala plină, vom da totul pentru a câștiga, sper să marcăm multe goluri și să primim ceva mai puține. Putem să ținem pasul cu CSM în campionat, la final de sezon îmi doresc să obținem o medalie” a spus Isabell Roch.
Va debuta Tanja Asanin la Vâlcea
La SCM Rm. Vâlcea nu vor putea juca Cristina Florica și Bobana Klikovac, care sunt în recuperare după accidentări mai vechi. În schimb, ar putea debuta interul dreapta Tanja Asanin, internaționala din Muntenegru fiind cel mai recent transfer al echipei.
”Tanja s-a integrat bine, poate fi un back-up pentru Daria, lucru care mă bucură, pentru că avem un lot restrâns pe posturi. Tanja ne poate ajuta mult din poziția de inter dreapta” a spus Bent Dahl.
Fanii pregătesc un spectacol special în tribune
Suporterii vâlceni pregătesc pentru acest joc o coregrafie specială în roșu și albastru, culorile clubului. Tehnicianul așteaptă ca Sala Traian să fie arhiplină și să pună presiune pe echipa oaspete.
”Îmi doresc să avem o sală plină, este oportunitatea să vedem ce putem să jucăm handbal, vrem să ne dovedim nouă și orașului. Fanii vor avea ocazia să vadă una dintre cele mai buna echipe din Liga Campionilor.
Sper că toată lumea va alerga după bilete la acest joc, deoarece va fi șansa să vadă un handbal de calitate
O sală plină va crea o atmosferă fantastică, cu o presiune imensă, deci vă aștept pe toți la meciul de joi!” a mai spus norvegianul.
Ce spune Adi Vasile?
Adi Vasile este preocupat de ritmul de joc al echipei: trei meciuri în opt zile! „Suntem într-o săptămâna cu trei jocuri importante și dificile. Suntem conștienți de importantă meciului împotriva celor de la Vâlcea.
Sunt o echipa bună și, jucând pe teren propriu, pot dobândi extra încredere datorită aportului plublicului
Pentru noi aceste suntem meciuri pe care ne place să le jucăm și pe care dorim să le câștigăm, așa cum avem ambiția împotriva oricărei echipe pe care o întâlnim”, a declarat Adi Vasile pentru Prosport.
Prețul unui bilet este de 15 lei și acestea se vând la casa de bilete a Sălii Sporturilor Traian miercuri, între orele 11.00 – 15.00 și joi, începând cu ora 12.00.
Care au fost ultimele 5 meciuri directe între Vâlcea și CSM București?
- 22 mai 2022: CSM București – SCM Rm. Vâlcea 34-26 (finala cupei, Mioveni)
- 12 martie 2022: CSM București – SCM Rm. Vâlcea 32-19
- 30 septembrie 2021:SCM Rm. Vâlcea – CSM București 31-30
- 20 mai 2021: CSM Bucuresti-SCM Rm. Vâlcea 32-26
- 13 martie 2021: CSM București – SCM Rm. Vâlcea 21-27 (retur optimi finală Liga Campionilor)